24 June 2017

10 pentru Eduard Costandache



__________________________________________________________________________________

Sculptorul Eduard Costandache spune că cel mai neconvenţional material pe care l-a folosit vreodată în realizarea unei lucrări a fost…timpul. A participat la numeroase expoziţii de grup dar s-a făcut remarcat şi în cadrul expoziţiilor internaţionale: participare la „Dantesca”, Ravenna, Italia, 1997; expoziţie de grup la Hovinkartano Art Exhibition Centre, Finlanda, 2008; expoziţie de grup la St. Gaudens, L’Association  Arts et Passion, Franţa, 2008. A fost răsplătit cu Premiul  juriului “Bienala Artelor Ioan Andreescu”, Buzău, 2009; Diplomă de Excelenţă, Atelier 35 naţional, Bacău 2009; Premiul Colegiului Regal de Arte din Chişinău, Saloanele Moldovei, Bacău – Chişinău, 2009;  nominalizare la Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ, 2009; nominalizare la Saloanele Moldovei, Bacău – Chişinău, 2010. Vă invit să pătrundeţi în lumea lui Eduard Costandache, un artist carismatic care este şi lider al grupării artistice Athanor.

1.    Din anul 2009 eşti liderul grupării artistice „Athanor” Galaţi. Cum reuşeşti să păstrezi un climat destins, propice creativităţii membrilor acesteia?

În 2006 puneam bazele grupării Ata care în 2009 a devenit Athanor. Cel mai greu a fost la început când colegii din echipă erau destul de sceptici în ce priveşte acest proiect. Acum lucrurile s-au aşezat iar ei consideră că aparţin ca artişti acestei grupări şi se simt bine în formula actuală. Funcţionăm exact ca o echipă şi cel mai interesant lucru sunt experimentele la care lucrăm împreună. Acolo dispar orgoliile personale, sau măcar se atenuează atât cât trebuie ca să reuşim să ne consultăm şi să ne ajutăm între noi atunci când este necesar, ca să ducem la bun sfârşit acţiunea în care ne-am angrenat.

2.    Câte vise din timpul studenţiei s-au realizat până acum pentru Eduard Costandache?

Un student la Arte plastice are în mod evident speranţe şi aşteptări legate de realizarea profesională, pe lângă visele personale pe care le are orice om. Nu cred că aceste aşteptări se încheie odată şi apoi urmează o etapă a împlinirii. Cred mai degrabă că visele trec dintr-unul într-altul. La mine multe dintre ele s-au împlinit, creând apoi spaţiul pentru unele noi. Nu mai gândesc un proiect ca pe unul neapărat strict personal. Fac parte dintr-un organism viu care se numeşte Athanor şi încerc să fac în aşa fel ca acest lucru să funcţioneze, pentru că eu consider că avem multe de arătat. Dacă Athanor funcţionează, atunci şi eu ca artist funcţionez. De asta cred atât de mult în acest proiect.

3.    Ai studiat Sculptura în cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, în 2001. Apoi, patru ani mai târziu, ai făcut studii aprofundate de sculptură la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Ca artist, te-ai gândit că ai fi avut un alt parcurs dacă ai fi rămas la Cluj sau dacă ai fi ales Bucureştiul?

Cu certitudine aş fi avut un alt parcurs… Nu neapărat mai bun. Orice direcţie geografică aş fi ales, mi-ar fi schimbat traseul. Un oraş în care arta are importanţa cuvenită, în care viaţa culturală are un sens, nu poate fi decât un loc extraordinar pentru trăit. Nu poţi înţelege sensul culturii decât într-un astfel de loc. Altfel oamenii vor vedea lucrurile aşa cum au fost învăţaţi: prin prisma stomacului şi a portofelului şi… tare aş vrea să creadă că nu aceasta este singura cale. Mă abţin să fac comparaţia între Cluj şi Bucureşti, deşi unul dintre ele chiar îmi este foarte drag. Dar mai sunt şi alte zone unde se creaza şi arta este receptată aşa cum trebuie, oraşe din Europa sau din alte părţi ale lumii. Şi dacă actul de cultură se înscrie într-un limbaj universal atunci nu mai este nevoie de un translator iar graniţele geografice dispar.

4.    Au fost anumite proiecte ale Athanor-ului care nu s-au putut finaliza din cauza lipsei susţinerii locale (susţinere financiară, spaţii de expunere, etc)?

Mda… toate proiectele Athanor au avut de suferit şi s-au realizat cu multă trudă din cauza lipsei fondurilor şi în principal a spatiilor de creaţie, nu şi de expunere. Aici ai pus cumva degetul pe rană, care fie vorba între noi, tare am impresia că va sângera până la capăt pentru că  singurele mele viziuni pesimiste sunt legate de implicarea şi susţinerea celor care pot face ceva în acest sens şi de înţelegerea necesităţii uriaşe ca acest oraş să evolueze spiritual. Probabil că unii ne vor ignoranţi şi meschini, deoarece cu cât vezi mai departe, cu atât vrei mai mult şi atunci începi să devii incomod. Aşa că le convine să reduci viaţa la blidul cu mâncare pentru că le este mult mai simplu să te mulţumească şi să-ţi cumpere votul. Cu toate astea există o instituţie publică care joacă un rol esenţial în existenţa Athanorului. Un fel de oază în acest oraş, şi anume Muzeul de Artă Vizuală Galaţi – o instituţie care a făcut eforturi mari pentru realizarea multor proiecte culturale importante şi pentru promovarea şi sudarea noilor generaţii de artişti. Păcat doar că acum are mijloace din ce în ce mai reduse pentru aceste acţiuni.

5.    Care sunt principiile de la care nu vă abateţi nicicând în demersul vostru artistic?

În cadrul experimentelor Athanor nu încape compromisul. Dacă suntem cumva siliţi de cerinţele unor eventuali sponsori sau colaboratori să mergem într-o direcţie anume, „să ne adaptăm situaţiei” create artificial, atunci acele acţiuni nu vor fi făcute sub marca Athanor, ci adaptate noului context, într-o echipă „no name” iar eu nu mai garantez pentru calitatea actului artistic. În afara Athanorului, ca artist, fiecare răspunde de propria lui creaţie, pe când aici, în această echipă, acţionăm sub principiul unităţii şi al eliberării de convenţii inutile în primul rând. Abia apoi intrăm în povestea propusă.

6.    Îţi place să asculţi, printre altele, jazz. Ţi s-a întâmplat ca o creaţie muzicală să te inspire pentru o lucrare anume?

Nu doar o creaţie muzicală anume… Întotdeauna atunci când lucrez mă însoţeşte un cocktail de muzici printre care se numără în special jazzul sau jazz-rockul. Există şi muzica clasică care are o substanţă nobilă şi aşează în mine lucrurile, dar eu n-am nevoie să fiu aşezat. Şi nici liniştit. O voi face probabil la pensie. Acum trebuie să alerg ca să simt rolul eliberator al artei. Nu prea mă mulţumeşte ideea de a fi om actual. Aş vrea să trăiesc în viitor. Ca plasticieni,  imaginăm şi concepem în acea parte de timp pe care noi o numim viitor, iar apoi încercăm să aducem în prezent acele imagini. Iar pentru mine jazzul are această putere, ca un vehicul care mă poartă mai uşor către acea zonă a timpului. Regret doar că societatea actuală este uşor decalată, desprinsă de limbajul universal şi aici revin la acele griji mărunte care dezumanizează, care disociază viaţa de substanţa nobilă, care este cultura, şi o trec prin filtrul numit stomac. Sunt conştient şi mă întristează că ceea ce eu numesc viitor a atins deja alte zone ale lumii dar a cam ocolit-o deocamdată pe asta în care trăim. Firesc ar fi să fie un contact şi o concurenţă acerbă cu acele regiuni  în care timpul nu stă încremenit în loc. Cred că asta înseamnă să trăieşti – să concepi, să construieşti şi astfel să te eliberezi. La mine funcţionează, spre exemplu, printre altele, muzica lui Frank Zappa. Este un „nebun” care a înţeles ce înseamnă libertatea şi rolul eliberator al artei. Muzica lui are rolul de a-mi descătuşa mintea de convenţii inutile. Iar ăsta e primul pas pentru a merge mai departe. Altfel nu are sens… pentru că risc să rămân un sclav al preconcepţiilor, al prejudecăţilor şi să omor arta. Acesta este motivul pentru care ajunge arta sa fie plină de „cadavre” numite de către unii „lucrări”, iar în zonele unde conexiunea cu pulsul artistic al momentului este întreruptă ajungem să întreţinem un imens cimitir care adună şi colecţionează astfel de cadavre. Avem, din păcate, multe „cimitire” de acest gen în România şi mulţi gropari ai artei cărora le place să le întreţină.

7.    Care a fost cel mai neconvenţional material pe care l-ai folosit vreodată în realizarea unei sculpturi?

Cel mai neconvenţional material pe care l-am folosit până acum a fost… timpul. O realitate stranie care este insinuată extraordinar de puternic în materie. Dacă m-ai fi întrebat de materie, aş fi zis că probabil plasticul. Oricum este mai puţin important, pentru că folosirea materialului neconvenţional nu este un scop în sine. Poate fi un rezultat firesc al exprimării. Orice idee îşi are propria ei materie. Din ce în ce mai rapid se descoperă noi materiale, iar arta tebuie să ţină pasul cu timpul ei, să nu rămână agăţată în formalităţi. Unei idei noi i se potriveşte bine un anumit tip de material, care are o anumită structură. De ce să ne limităm şi să rămânem ancoraţi în trecut când totul în jurul nostru evoluează şi se transformă?

8.    În 1997 ai colaborat cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, în postura de scenograf. Cine a influenţat acest pas şi cum ai perceput această experienţă în lumea teatrului?

A fost o foarte utilă experienţă la vremea aceea când am avut ocazia să organizez scena pentru un mic spectacol în cinstea cultului eroilor. M-a ajutat să înţeleg complexitatea fenomenului artistic numit teatru, care teoretic poate fi cea mai elaborată formă de artă, cea care le conţine pe toate: sunet, mişcare, spaţiu, culoare etc. Este prima formă de intermedia născută odată cu apariţia serbărilor lui Dionysos în antichitate şi desăvârşită de-a lungul timpului. Iar ca artist în zona artelor vizuale, experienţa scenografică poate contribui la construcţia unei minţi elastice prin eliminarea graniţelor impuse artificial între genuri artistice sau diversele forme de materie prin care îţi împlineşti ideile.

9.    Giropeta are legătură tot cu muzica, că tot vorbeam puţin mai înainte despre jazz….Mai exact, cu instrumentele muzicale, capul girafei devenind aici trompetă. Care este istoria acestei lucrări?

Lucrarea a fost făcută în cadrul taberei de creaţie Alandala, organizată la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi în 2010. Această tabără a fost un experiment al grupării Athanor unde ne-am propus să concepem o serie de lucrări pe care să nu le mai expunem în muzeu ci să le aducem sub ochii oamenilor, plimbându-le prin oraş către Grădina Botanică, unde să şi rămână. Astfel ne adresăm unui public nou, neobişnuit să meargă la muzeu sau să calce pragurile altor instituţii de cultură, doar prin simplul fapt că le duceam prin oraş sub forma unei caravane. Am plecat de la premisa că sunt destui oameni care ar putea deveni interesaţi de fenomenul artistic dacă am rupe barierele formale ale unui vernisaj. Şi asta datorită faptului că am cunoscut oameni  care şi-ar fi dorit să vină într-un muzeu sau într-o galerie de artă dar nu se simţeau tocmai comod pentru că aveau senzaţia că nu aparţin acestei zone şi atunci renunţau. Apoi, având în vedere că ţinta finală a acestei caravane de lucrări era Gradina Botanică,  ele au devenit purtătoarele unui mesaj ecologist. Dincolo de partea conceptuală în care fiecare artist şi-a expus propria-i viziune asupra problemelor legate de mediu, lucrările au fost realizate din materiale reciclabile tocmai ca să  atragem atenţia asupra faptului că se pot găsi destule întrebuinţări ale acestor deşeuri, că arta poate fi o formulă, printre altele, prin care aceste materiale să nu mai ajungă în mediu ci să capete un rol estetic şi să ne îmbunătăţească  locul în care trăim.
Revenind la Giropeta, lucrarea mea din această tabără, ca să fac o traducere în cuvinte am conceput la momentul repectiv un mic text pe care îl ataşez acum: Giropeta – <<Gâtul se întinde, sunetul începe să urce, capul devine trompetă, animalele sunt Unul. Strigătul e pregătit să apară iar imaginea devine sunet. Din păcate, Girafa – trompetă nu poate lua locul unei specii pe cale de dispariţie. Ea are doar rolul de a vă atrage atenţia că lumea se schimbă, că trece de la normal într-o stare ”Alandala”. >>
Prin urmare muzica nu este chiar muzică, ci mai degrabă un strigăt. Aici trompeta doar trimite un sunet puternic şi agresiv, agonizant prin care atrage atenţia asupra ecosistemului a cărui parte suntem. Nu suntem doar oameni şi atât. Suntem o roată cu o importanţă covârşitoare în acest angrenaj numit viaţă. Avem deci o misiune încărcată de mister…

10.     Care este tematica pe care o preferi, indiferent de materialul folosit?

Nu pot spune că urmăresc la momentul actual foarte strict o tematică. Temele sunt destul de diverse şi permit o abordare foarte elastică, pe multe planuri. Dar… un element mai puţin obişnuit printre elementele de limbaj plastic este pentru mine timpul şi modul în care acţionează el asupra materiei cu care eu lucrez, felul în care el intervine într-o lucrare, în care o susţine şi rolul pe care îl joacă la final în ochii privitorului atunci când lucrarea este terminată. Nu încerc o abordare filosofică asupra noţiunii de timp, cât încerc o înţelegere ancorată mai degrabă în ştiintă, la nivelul la care este posibil acum să înţelegem acest fenomen pentru că, repet, în acest context eu îi atribui timpului rolul de element de limbaj plastic.

( foto din arhiva personala a lui Eduard Costandache)

Un interviu realizat de Silvia Filip

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________