24 October 2017

10 pentru Florina Zaharia



__________________________________________________________________________________

Pentru poeta Florina Zaharia, tărâmul cuvintelor este semănat cu mii de înţelesuri, de sentimente, de căutări, de găsiri, de disperări, de uimiri… A publicat: „goală pe străzi” Ed.Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Iaşi) pentru debut;  „possssssster”, 1999, Ed. Prier, Craiova, Premiul Nichita Stănescu; „alextandru – manuscris de mângâiat”, 2001, Ed. Cartea Românească, Bucureşti; „nueuflorina”, 2004, Ed. Vinea, Bucureşti; „1863 – 1894 aşteptarea fără braţe”, 2007, Ed. Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion; „eua”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2010; “Bandagebody”, Editura FCA, 2011; “manifestrup”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a publicat în reviste de cultură din ţară: „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Cronica”, „Bucovina Literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul – ideea europeană”, „Citadela”, „Oglinda literară”, „Dacia literară”, „Vatra”, „Ateneu”, ş.a. A coordonat numeroase proiecte culturale, dintre care amintim doar câteva: cArtESENŢE, colecţia de poezie, 2011; „Galaţi, oraşul scrie, oraşul citeşte”  cărţi poştale (2009 / 2011); „Blues Poems, o felie de poezie” – Ziua Poeziei, 2010; „Festivalul de Film Digital „Future Movie”, coordonator pe Galaţi, 2010; „Film şi literatură”, 2008 – 2011. În prezent este redactor-şef al revistei Dunărea de Jos din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos  Galaţi. Vă invit să o cunoaşteţi !

1.    Care este cea mai veche amintire a ta, legată de litere, cuvinte, poezie?

„Mamă, eu ce sunt?”
„Păi tu ce-ai vrea să fii?”
„Prietenă şi apă”.
Şi răspunsul a rămas acelaşi, spre disperarea părinţilor, şi pentru musafirii care mă întrebau „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Faptul că aş vrea să devin „prietenă şi apă” stârnea zâmbete şi grimase, uneori comentarii colorate şi fâstâcite. Abia în adolescenţă am început să înţeleg consternarea celor care primeau răspunsul meu. Îmi amintesc personaje şi situaţii care duc la această întâmplare atât de îndepărtată, cu părinţi şi copilărie.
Nu ştiu câtă poezie există în această relatare dar acum sunt convinsă că există o anumită autonomie a inconştientului: spuneam toate astea cu mult înainte de a avea o conştiinţă a eului, erau deci ceea ce sunt şi acum: exteriorizări sufleteşti vii.
Da, chiar îmi place amintirea asta.
Şi îmi mai amintesc cum mă rugam de un om de zăpadă să doarmă cu mine.

2.    Cine a avut cea mai mare influenţă asupra vieţii tale literare?

Momentul când am cotrobăit după  mine şi am început să descopăr câte un plămânaş, un genunchi, un deget, o talpă, un gând, o mirare, pleoapele şi vederea, tâmplele şi mersul, cititul şi muzica. Apoi cărţile, cărţile, cărţile.

3.    Ce anume te obsedează (la nivel ideatic, etc)?

Uneori nu mai fac deosebire între frică şi obsesie. Nu-i aşa că-şi dau mâna la un moment dat? Mă obsedează că stau cu mâinile-n sân când întunericul creşte în jurul meu şi mă acoperă, mă obsedează teama că ştiu dinainte lucrul ăsta. Mă obsedează că nu mai e nimic de făcut cu întunericul. Când te trezeşti e tot acolo. Şi dacă încerci să te trezeşti din nou, acelaşi rezultat. Cum să nu mă obsedeze?

4.    Ai primit numeroase distincţii încă de la debut. Care este recunoaşterea care ţi-a dat aripi şi te-a motivat cel mai mult?

Se ştie, am mai spus-o: nu cred în premii. M-au entuziasmat când eram puştoaică, uneori chiar mai sunt pentru că mă bucură orice trâmbiţare de nume şi prenume, dar revin repede cu picioarele pe pământul gros şi negru, plin de mâl.
Nu mă interesează decât emoţia şi privirea pe care o provoc celor care intră în scrisul meu. Simt unde greşesc şi văd monstruos ce mă opreşte din drum.
În rest, lucrez întruna la aripi, poate-poate zborul meu va fi mai sus şi mai sus.

5.    Ce te scoate din sărite?

Nesimţirea şi tupeul. N-ai cum să te lupţi cu aşa ceva. Nici dacă ies din mine nu sunt mai brează, nici dacă folosesc măştile celor mai crase ignoranţe, nu am şansă de salvare. Uneori mai prind câte-un colac de salvare trimis de ascuţimea disciplinei mele interioare dar nu durează mult. Deznodământul e acelaşi: lacrimi cremoase (protecţie de zi şi noapte pentru faţă). Şi mai e ceva: prinsă în capcana lui „a face ce-ţi place” trebuie să suport şi să mă amestec cu tot felul de personaje care nu vor înţelege niciodată cine sunt şi ce fac.

6.    Poeta Florina Zaharia obişnuieşte să îşi facă vreun bilanţ la sfârşit de an? Crezi că este util un astfel de demers?

Mă bucur când lucrez la o idee. Când o dezvolt până la limitele teribilismului. Mă bucur când reuşesc asta. Sunt foarte serioasă când finalizez un proiect. Şi luptele mele sunt cele mai frumoase fisuri în zilele şi nopţile insomniilor, când ar trebui să număr de zor câte am realizat şi să strig în gura mare câte aş mai putea să fac dar nu se merită. Am avut momente când număratul m-a speriat atât de rău încât l-am liniştit cu o perfuzie şi-un somn adânc.

7.    În decembrie ai participat la cea de-a XIII-a ediţie a Galelor Apler unde s-a dezbătut „Criza mondială şi industria editorială din România”. În ce direcţie crezi că se îndreptă acum poezia de la noi?

Unele voci poetice ar spune că dac-ar avea o direcţie, n-ar mai fi poezie…
Depinde foarte mult de cum va fi înţeleasă literatura şi cum va fi poetizat adevărul de către generaţia tânără. Oare Titu Maiorescu ce ar fi avut de zis?

8.    Privind în timp, care a fost cel mai frumos cadou (nu neapărat ceva material) primit de-a lungul timpului?

Cel mai frumos dar este ceva de nedescris, deşi ar trebui să găsesc cele mai frumoase cuvinte pentru o descriere meritată: o iubire necondiţionată şi tăcută. Cum ai putea să descrii continuarea unui gând pe care tu îl începi şi cineva reuşeşte să-l prindă şi să-l facă să crească? În ce cuvinte ai putea să spui mulţumesc pentru florile găsite dimineaţa în loc de ştergătoare la maşină? Sau cum ai putea să povesteşti despre gropile din jur astupate în fiecare zi cu un zâmbet?

9.    Ai prieteni în lumea literară?

Lumea mea literară e plină de prieteni. Dar „experienţele împreună” le-am simţit separat. Le-am trăit în noi înşine. Şi ne-a plăcut să ne trezim din vis numai în vis, nu în alte contexte.

10.    Care este oraşul de care ţi se face dor mereu?

Orice oraş pe care nu l-am văzut îmi provoacă un gol, sunt peisaje întregi de goluri, ţinuturi cărora aş putea să le dau nume şi ochi, să se adune unele pe sub altele, să se depună miliardele de goluri şi să-mi facă o ramă. Cam aşa arată dorul de ceva, nu?

Foto- Sorin Ujauca

Un interviu realizat de Silvia Filip

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Comments

  1. nicu mihai says:

    O fiinta deosebita….un caracter aparte , puternic si mladios in acelasi timp. Tot respectul pentru activitatea ei culturala, pentru spiritul ei minutios de creatie si pentru sufletul numit Florin ! Mult noroc si succes in toate . Nicu Mihai.