13 December 2017

10 pentru Lucian Boia



__________________________________________________________________________________

Lucian Boia este un cunoscut istoric,  ale cărui opere reflectă capacitatea sa obiectivă şi caracterul lipsit de ideologie politică, demne de apreciat.Prin operele sale, domnul Boia încearcă să ne deschidă ochii, aratându-ne prin dovezi faptul că istoria nu trebuie confundată cu politica şi că evenimentele istorice trebuiesc preluate conform modului în care s-au petrecut şi nu în funcţie de dorinţele fiecăruia.Istoricul menţionat este un model din acest punct de vedere, imparţialitatea sa, fiind un exemplu de urmat pentru noi toţi.Printre temele abordate se regăsesc următoarele:

1.Mitul originii poporului român reprezintă subiect al discursului propagandistic.

Originile neamului românesc sunt, în toate epocile, ideologizate, mistificate din motive politice sau naţionaliste, propagandistice.Se face referire la mitul fondator roman, cel dac sau chiar cel slav.De exemplu, încă din secolul XVII, cronicarul Grigore Ureche subliniază originile noastre romane(“Noi de la Rîm ne tragem.”), fără a-şi argumenta poziţia pe baza unor izvoare istorice.Originea romană producea, însă, prestigiu şi superioritate(se remarcă şi acest complex al superiorităţii românilor în comparaţie cu alte naţii), datorită faptului că limba latină era folosită în cea mai mare parte a Europei, tradiţia romană imperială supravieţuia prin “Sfântul imperiu”, pretenţia Rusiei de a fi considerată “a treia Romă”(influenţa externă).În funcţie de perioada istorică, românii şi-au modificat, amplificat originile, astfel: romani puri(Şcoala Ardeleană este principalul promotor, ce îi prezintă pe români egali cu occidentalii, existenţa unui fenomen naţionalist), dacoromanii, dacii romanizaţi, dacii(în secolul XIX, de exemplu “Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densuşianu), urmând ca în perioada comunistă să se accentueze caracterul slav.

 2.Mitul unităţii naţiunii române.

În secolul XIX, istoria devine manifestare a politicii, unificarea, putându-se realiza datorită poporului,a naţiunii.A.D.Xenopol afirma că Mihai Viteazul nu a realizat unirea Ţărilor Române din conştiinţa de unitate, ci din aceea de supunere a celorlalţi domni.Dacă în perioada interbelică, istoricii precizau că nu a existat niciun proiect de unitate, de conştientizare a necesităţii unirii din partea lui Mihai(spre exemplu, Petre P.Panaitescu); în perioada comunistă, ni se înfăţişează un conducător perfect conştient de faptele sale, cu un scop clar(unitate românească).Nu se permiteau discuţii referitoare la cucerirea Transilvaniei şi Moldovei, deoarece ar fi contrazis ideologia şi programul politic al comunismului ceauşist, ce dorea o singură guvernare, înconjurată de o societate uniformizată.Aşadar, asistăm la transformarea unor fapte istorice în ideologie şi propagandă.

3.Teorii despre comunism.

Teoriile privitoare la perioada comunistă sunt diverse.Manualele şcolare nu prezintă în mod corect această perioadă din istoria României.Cu bune şi rele, comunismul şi personalităţile sale au fost actori importanţi pe scena politică câteva decenii.Chiar dacă nu ne convine, nu putem să ştergem personalitatea mareşalului Ion Antonescu şi să le interzicem din start elevilor o încercare de cunoaştere a acestui om politic.Democraţia presupune o libertate a exprimării şi a conştientizării trecutului, nu o intensificare a dreptului la libertate pentru a accentua una din lipsurile regimului comunist.Totodată, istoricul admite şi faptul că “comunismul a fost o capcană a istoriei şi ca, în orice capcană, este mai uşor să intri decât să ieşi; însănătoşirea mentală şi morală va dura un timp, la fel şi reconstrucţia economică”.Tot comunismul a produs şi alteritatea.

4.Alteritatea în cadrul României.

Procesul alterităţii prezintă modul în care românii se raportează la ceilalţi, la străini sau la minorităţile din ţară.”Imaginarul alterităţii se complace în hiperbolizarea diferenţelor până la eclipsarea a tot ce înseamnă fond comun.Dacă celălalt este altfel, atunci se cade să fie cât mai altfel.”La început de secol XIX, exista o aversiune a românilor faţă de străini.Chiar şi Mihai Eminescu a adoptat o asemenea atitudine(„Cine ţine cu străinii/Mânca-i-ar inima cânii”). Ulterior, antipatia românilor a fost diminuată, apropierea de Occident, în special, influenţa franceză, fiind vizibilă şi astăzi la nivel lingvistic.O contradicţie între raporturile româno-otomane este întâlnită în societatea românească: la şcoală se predă despre conflictele cu Înalta Poartă, iar oamenii politici accentuează tradiţia colaborării acestor două popoare.În schimb,ar trebui specificată complexitatea acestor relaţii internaţionale, alternarea celor două situaţii.În ceea ce priveşte situaţia din ţară se observă o antipatie faţă de etniile minoritate, fapt demonstrat de sondajele realizate: 2 treimi din români nu îi agreează pe ţigani(au stricat imaginea ţării in străinătate, produc crime, tâlhării), o treime este defavorabilă maghiarilor(autorul menţionează faptul că acest mit are un fundament real-propaganda şi agitaţia cu accente antiromâneşti din Transilvania-), 13% dintre români sunt împotriva evreilor(îmbogăţirea acestora pe seama noastră).

 5.Complexele naţiunilor.

În secolul XIX, rasa neagră se considera a fi o specie între om şi maimuţă.De aici reiese sentimentul de superioritate dorit de Europa, centrul istoric al Occidentului, fiind mult mai influent.”Nimic nu se cultivă mai ieftin decât exacerbarea propriei identităţi şi devalorizarea celuilalt.”Cei puternici domină întotdeauna, iar cei slabi se confruntă cu complexele inferiorităţii, dorind să evadeze din sfera de influenţă superioară.

6.Mitul eroului României.

Fiecare epocă istorică oferă prilejul apariţiei unui nou mit, a personajului aflat pe scena politică a momentului respectiv.Se porneşte de la o glorificare a originilor,a lui Traian, apoi a întemeietorilor, domnitorilor, a mitului dinastic(Carol I apare ca fondator-în urma Războiului de independenţă-, apoi Ferdinand, regina Maria).Spre sfârşitul epocii comuniste, unii istorici ideologizaţi enumeră epocile prospere şi principalii conducători: Burebista, Decebal, Mircea, Ştefan, Mihai, Brâncoveanu, Cuza, Ceauşescu.Avem de-a face cu o raportare a trecutului în prezent.Elogierea celor aflaţi la putere este confundată cu istoria.

7.Face distincţie între imaginarul istoric şi realitatea istorică.

Este normal ca fiecare român să fie mândru de ţara în care s-a născut şi să nu îi accepte greşelile.Dar trebuie să conştientizăm că există fapte corecte şi fapte care nu au dus la un rezultat aşa cum ni-l imaginăm şi l-am fi dorit.România este o ţară frumoasă, însă nu întotdeauna acţiunile celor aflaţi la putere au fost benefice în sensul procesului de evoluţie a  acesteia, ducând uneori la stagnarea sa.Totodată, trebuie să avem în vedere şi faptul că istoria este scrisă de învingători, fiind de la sine înţeleasă şi amplificarea unor fapte.

8.Conştientizează necesitatea cunoaşterii istoriei.

Este bine să ştim istorie pentru a nu repeta faptele greşite ale strămoşilor noştri.De multe ori, le reluăm fără a şti că ne-au produs rău înainte.”Istoria este un interminabil discurs despre ceilalţi, despărţiţi de noi în timp şi spaţiu.În realitatea strictă suntem despărţiţi de trecutul îndepărtat, dar prin actualizarea sa imaginară, trecutul devine o mare forţă a prezentului.”

9.Istoria nu trebuie mistificată.

Cu toate că miturile istoriei nu pot dispărea, trebuie să învăţăm să ne referim la ele şi să preluăm doar ce este adevărat. Blocajul mitologic încetineşte evoluţia ţării noastre, la fel ca şi referirile la trecut prin prisma prezentului.Istoria ar trebui înţeleasă şi învăţată în conformitate cu realitatea, cu izvoarele istorice şi nu sub forma credinţelor caracteristice fiecărei epoci.De asemenea, fiecare are dreptul de a avea propria concepţie despre eroi, trecut, prezent şi viitor.Istoria trebuie acceptată ca atare, cu bune şi rele, indiferent că ne mulţumeşte sau nu.

 10.Să învăţăm să gândim.

Încercând să ne explice procesul formării şi constituirii poporului român, Lucian Boia ne învaţă şi cum să ne raportăm la opiniile fiecăruia.Fiecare istoric şi-a impus părerile privitoare la aceste procese specifice României şi altor state şi de astfel trebuie să îi înţelegem şi să ştim să ne raportăm la fiecare.Documentarea din mai multe surse ne ajută să învăţăm să interpretăm, să înţelegem, să ne fomăm propriile opinii bazate pe argumente reale şi nu imaginare.Istoria se face cu documente; ”istoricul extrage faptele din izvoare şi apoi le leagă într-un lanţ de determinări cauzale.”

Cărţi pe baza cărora am realizat articolul şi din care am înfăţisat conceptele enumerate şi pe care vi le recomand:

„Jocul cu trecutul.Istoria între adevăr şi ficţiune”, Lucian Boia, Editura Humanitas, Bucureşti.

„Istorie şi mit în conştiinţa românească”, Lucian Boia, Editura Humanitas, Bucureşti.

„Mitologia ştiinţifică a comunismului”,Lucian Boia, Editura Humanitas, Bucureşti.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________