30 April 2017

10 pentru trilogia – lectură „soft” de vacanţă (partea I)



__________________________________________________________________________________

Încă de la debutul acestei pledoarii pentru o lectură „soft”… îmi permit să amintesc reflecţia lui Charles W. Elliot, cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni, sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători profesori… ceea ce, inevitabil, este un argument solid pentru o nouă alternativă de petrecere a timpului liber!

Sărbătorilor de iarnă sunt sinonime cu agitaţie, distracţie, dar şi regăsirea eului, a calmului, a bucuriei lucrurilor mărunte, acestea fiind premisele (re)descoperirii unor cărţi frumoase… care se citesc uşor!

Acestea fiind spuse, de data aceasta vă recomand câteva sfaturi/tips-uri pentru o lectură „soft” de vacanţă, prima parte din trilogia cu acelaşi nume!

Recomandare: Gabrielle Colette, La maison de Claudine

 

10. „Bucuria copilăriei”

Apărut în anul 1992, La maison de Claudine este una dintre operele întotdeauna actuale, ce confruntă autorii de ieri şi de astăzi în jurul unei teme care incită la meditaţie şi stimulează imaginaţia.

Personajul tăcut şi martor direct al naraţiunii, Casa lui Claudine este, în realitate, casa Gabriellei Colette, care regăseşte prin intermediul literaturii, bucuria copilăriei.

Acţiunea este cât se poate de autentică, iar casa populată de tată, mamă, soră, frate şi întâmplările din sânul familiei, amplifică originialitatea romanului.

9. Coordonatele diegetice”

Magia căminului, secretele zidurilor, armonia arborilor şi a păsărilor, reprezintă o lume în care Colette a încearcat să fie demnă. Căţelul Toutouque este în concepţia fetei cea mai dulce creatură, în universul feeric al poveştilor, Colette este şi ea o prinţesă. Această redare în oglindă a unei copilării privilegiate, cu bucuriile şi lacrimile ei, converg la expresivitatea poveştii.

Copilăria este fundamentul vieţii, iar cea a protagonistei este întocmai esenţa din care s-a alimentat pe parcursul adolescenţei şi nu numai.

La maison de Claudine este cartea copilăriei, iar acţiunea are un grad mare de generalitate pentru că fiecare copil se poate identifica în poveste.

Recomandare: Giovanni Arpino, Parfum de femeie

8. „Incipitul”

 Într-o călătorie de şapte zile, un bărbat orb şi invalid (Fausto G.), îl învaţă pe foarte tânărul său însoţitor să vadă întunericul şi femeia. Pentru unul s-ar părea că este prea târziu, pentru celălalt este prea devreme. Între cei doi ia naştere o prietenie stranie, în care nu se ştie cine are nevoie mai mare de ajutor.

7. „Firul poveştii”

Romanul lui G. Arpino este dovada scrisăniciodată nu este prea devreme sau prea târziu să descoperi viaţa. Ciccio, un naiv de douăzeci de ani, nu a ştiut să vadă exteriorul, trăind superficial şi Fausto G., un orb de treizeci şi nouă de ani care îşi construieşte lumina în întunericul conştiinţei proprii, sunt personajele principale ale romanului.

6.  „Protagoniştii”

Antiteza dintre protagonişti este semnificativă, fiecare, având punctele sale de vedere. Simbol al totalităţii, cifra şapte se dovedeşte foarte potrivită pentru definitivarea acţiunii pentru că cei doi călători, într-o singură săptămână, evadează momentan dintr-un limb infernal de obişnuinţe blocate una într-alta.

Lumea vâscoasă  şi grea ca mierea a romanului îşi învăluie cititorul fără grabă şi fără greş. Bastonul de bambus al orbului biciuie amintirea unei nopţi lungi în Neapole, oraşul celei mai vizibile frumuseţi.

 

Recomandare: Saul Bellow, Trăieşte-ţi clipa

           

5. „Tipologia personajelor”

Pe fundalul estompat al clădirilor moderne din Manhattan, cartea reliefează stiluri comportamentale, sociale şi morale diferite, explorând mai ales relaţia complexă dintre erou şi tatăl său. Se conturează două categorii umane dinstincte: doctorul Adler este prea stăpânit şi atent la convenţii sociale, în timp ce fiul său se lasă prea mult pradă emoţiilor. Tatăl nu este mulţumit de cariera şi condiţia actuală a fiului, iar cel din urmă încearcă să-şi construiască un alterego, o altă personalitate pentru a se îndepărta de trecut.

Astfel, în traiectoria lui spre o carieră de mare actor la Hollywood, îşi alege ca pseudonim, Tommy Wilhelm. Toţi cei apropiaţi vor doar să aibă diferite facilităţi pe urma lui Tommy: doctorul său personal, Tamkin, îi ia toţi banii, iar soţia, Margaret, este interesată doar de avantajele materiale. Deznodământul romanului aduce o eliminare a blocajului moral a lui Tommy, atunci când personajul începe să plângă fără reţineri în faţa unor necunoscuţi.

4. „Deznodământul frustrant”

 Trăieşte-ţi clipa prezintă confunzia barbară în care trăieşte Tommy, în acest Babel new york-ez şi se dovedeşte a fi un mijloc de regăsire spirituală, de salvare personală.

Cu alte cuvinte, se poate observa tridimensionalitatea protagonistului, care, încercând să trăiască fiecare clipă, pare că este o persoană cu principii solide, dar finalul îl înfăţişează ca pe o fiinţă cu sentimente profunde.

Recomandare: Guy de Maupassant, Inima noastră

3. „Romance-ul diegezei”

Într-o lume superficială care îşi construieşte măşti şi îşi înfrumuseţează aparenţele, André Mariolle o cunoaşte pe frumoasa Michele, o văduvă tânără care are faimă de mare curtezană şi deţine secretele seducţiei.

Fără să-şi dea seama, protagonistul se îndrăgosteşte de doamna de Burne şi între cei doi se infiripă în scurt timp o dragoste nebună. Întâlnirile pe ascuns, scrisorile cu lexeme foarte sincere, converg la definitivarea iubirii dintre cei doi tineri. Însă protagonista era îndrăgostită de frumuseţea ei fizică şi asemenea lui Narcis, era încântată de trăsăturile sale, utilizându-le în orice împrejurare pentru a fi admirată.

Deşi o iubea enorm, personajul principal descoperă că eroina nu-i răspundea sentimentelor cu aceeaşi tărie şi hotărăşte să o părăsească. După mai multe încercări pleacă din Paris, se mută undeva în mediul rural şi o cunoaşte pe Elisabeth. Aceasta era o fată săracă, iar eroul o ia sub protecţia lui şi între cei doi va fi mult mai mult decât o simplă relaţie de subordonare.

2. „Happy-end”

Romanul este impresionant prin concizia şi claritatea stilului, iar finalul oferă cititorului posibilitatea de a-şi imagina un alt sfârşit. Reapariţia Michelei în viaţa lui André, reuşeşte să perturbe relaţia acestuia cu Elisabeth, dar cuvintele magice rostite de protagonist în finalul poveştii, sunt adresate acesteia din urmă… Te voi iubi ca aici…

1. „Reflecţie”

Fiecare cititor este unic prin capacitatea personală de a decoda mesajul operei, acesta fiind şi motivul pentru care fiecare dintre noi percepe în mod diferit diegeza, protagoniştii sau ideile romanelor recomandate în acest top!

Aşadar, dragi cititori, deschideţi cartea ca să citiţi o poveste… închideţi cartea… şi scrieţi-vă propria poveste!

Lectură soft… plăcută!

Sursa foto:

http://www.deslivres.com

http://okazii.bookblog.ro

http://www.dol.ro

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________