20 September 2017

10 poezii de Ion Pribeagu



__________________________________________________________________________________

Ion_PribeaguIsac Lazarovici pe numele său real, Ion Pribeagu este cel mai mai cunoscut poet umoristic evreu din România. În perioada 1939-1944, a colaborat cu Constantin Tănase, scriind textele pe care acesta din urmă le interpreta în spectacolele sale. Rezultatul acestei colaborări a fost pe placul spectatorilor, dar nu și pe cel al autorităților timpului. Tănase a murit în 1945, la două zile după un spectacol în care ridiculizase din nou armata de ocupație sovietică. Pribeagu a fost mai norocos: după mai multe încercări eșuate, i-a solicitat personal, într-o scrisoare versificată, liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej permisiunea de a emigra. Amuzat, acesta din urmă a acceptat, și astfel Ion Pribeagu a ajuns în Israel, unde a continuat să publice în gazetele românești. S-a stins în 1971.

Iată cele zece poezii selectate din creația sa:

 

10. Cu banii mei ?

De la domnul Katz bancherul

Cerșetorul Moise Floi

Căpăta – ca o ofrandă

Zece lire în orice joi.

Cum intră numai pe ușe

Casieru-în mod intim

Îi da zece lire în mînă

Și-i spunea discret: poftim!

Da-ntr-o joi, venind la bancă

Casierul supărat

Nu i-a spus nimic și-n grabă

Numai cinci lire i-a dat.

Floi îi numără și rece

A întrebat ca un milog:

– Totdeauna mi-a dat zece

De ce astăzi cinci mă rog?

– Pentru că-și mărită fata,

Domnul Katz cu socoteală,

A dat ordin să reducem

Orice fel de cheltuială.

– Își mărită fata?

Domnul verse-și haru-asupra ei!

Înțeleg să și-o mărite

Dar de ce cu banii mei?

 

9. Verișoara

Prin anul nouă sute nouă,

Nu mai eram un oarecare,

Veneam la clubul “Lumea Nouă”,

Și alte cercuri literare.

Îl cunoscusem pe Gărleanu,

Pe Cincinat, pe Efitimiu,

Ș-a apărut de Minulescu,

„Romanțe pentru mai târziu”.

Văzând – directorul revistei –

Că am talent de pamfletar,

Fără să steie mult pe gânduri,

M-a angajat ca secretar.

Redacția era în centru,

O cameră – unde-încăpea,

Biroul, scaune, dulapul,

Maculaturi și-o canapea.

De joi, când apărea revista,

Și până lunea care vine,

Redacția era închisă,

Și cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,

Cu redingotă și cu cioc –

Venea în timpul săptămânii,

Însă duminica, deloc.

Așa că, tânăr, cu speranțe,

Plutind în sferele senine,

Mi-închipuiam că-n toată țara,

Nu-i altul mai grozav ca mine.

Și într-o Sâmbătă, pe seară,

Plimbându-mi visul pe Lipscani,

M-am cunoscut cu o fetiță,

Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,

Vrând dorurile a-mi înfrâna,

O nimfă mi-a trimis în cale,

Și mi-a șoptit: – Ionică na !

Nici nu-mi mai încăpeam în piele,

De-acest potop de fericiri,

C-avea cosiță în inele,

Și-n sân ascunși doi trandafiri.

Gurița roșie și mică,

Și ochii negri, plini de foc,

Că tot privindu-i mi-era frică

Să nu pleznesc de atât noroc !

Ne-am dus la cinema, la „Clasic” –

Un film cu Eva și Adam –

O vorbă n-am scos pe-ntuneric,

Ci doar prin mâini ne-nțelegeam.

Târziu, ca după miezul nopții,

Ca un autentic amorez,

Am invitat-o ca să vadă,

Redacția unde lucrez.

În cameră, printre săruturi,

Înghirlandate în rondele,

Am proclamat-o, într-o poemă,

Prințesa visurilor mele.

Și dimineața, pe la zece,

Când vream să-i mai dedic o strofă,

Deodată a bătut în ușă

Directorul ! O catastrofă !

În clipe de-astea, turbulente,

Tu nu știi singur ce să faci,

S-ascunzi după birou fetița,

Sau cât mai grabnic să te-mbraci?

Și s-a-ntâmplat cum se întâmplă

Când n-ai un pic de prevedere:

Eu numa-n pantalon și guler,

Și ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,

Privind-o a șoptit: – Scuzați !

Iar eu am spus : – Mi-e verișoară

Venită-aseară din Galați…

A scotocit printre sertare,

A scos grăbit un manuscris,

Și când fu gata de plecare,

M-a tras de-o parte și mi-a zis :

– Să nu fii supărat, Ionică,

Însă aș vrea să-ți spun ceva:

Acum trei luni fetița asta,

A fost și verișoara mea !

 

8. Pandele

Bunicuța lui Pandele

După strada Ghica Tei

A băgat discret de seamă

Cum că nepoțelul ei,

Când nu-i observat de nimeni

Nici de Tone și nici de Rodica

Se cam joacă cu puțica.

Și i-a spus: Pandele dragă,

Vai de mine, nu-i frumos

Vezi pe domnul cel de colo,

Ăla gras și burtos?

Tot așa o burtă mare

I-a spus tainic bunicuța –

O să-ți crească, de vreodată

Ai să te mai joci cu puța!

S-a speriat grozav Pandele

Și oftă cu-nfrigurare

Când gândea că o să-i crească

Tot așa o burtă mare.

Dar primind cadou o tobă,

Și un cerc și-o muzicuță

De atuncea niciodată,

N-a mai pus mâna pe puță.

Într-o zi, fiind la plimbare

Pe o vreme înnourată

A văzut șezând pe-o bancă

O femeie însărcinată

Drept la ea s-a dus și-i spuse

C-a roșit și bunicuța:

– Vezi ce ai pățit cucoană,

Dacă te-ai jucat cu puța!

 

7. Nici acum nu știu misterul!

Privea pe Ben Iehuda-ntr-o vitrină

Și eu eram c-un pas în urma ei…

Avea un trup superb, de Messalină

Ș-un picioruș sculptat parcă de zei.

Să-mi depărtez din gînd melancolia,

Setos de noutăți ca orice om,

Mi-am scos, cu politeță, pălăria

Și i-am șoptit surâzător: Salem!

 

M-a măsurat din cap până-n picioare

C’o nonșalanță ce mă-ncătușa

Și parcă a zâmbit sau mi se pare

Că mi-a șoptit candid: Bevakasa!

 

Cum flerul niciodată nu mă-nșală

Știam precis că o să-mi cadă în laț,

Și am plecat cu ea la-nvălmășeală,

Ca Julieta și Romeo, braț la braț.

Simțind că din priviri am înțeles-o,

Și fericit de-această aventură

Ne-am așezat la masă-ntr-un Espresso

Eu, o cafea și ea, o prăjitură.

La tot ce-i îndrugam:-Mamzel,duduie!

Cu-o frază mai de ici, mai de colo,

Gurița-i dulce nu știa să spuie

Decît o vorbuliță, una: Lo!

Și cum sălta din umeri, ștrengărește

Și îmi zâmbea, pe loc m-am lămurit:

Ea nu știa o boabă românește,

Eu nu știam nici un cuvânt ivrit.

Pe masă, șervețele-mpăturite

Și ea, ca eu să nu stau ca un bleg

Își însoțea cuvintele rostite

Cu cîte-un mic desen, s-o înteleg…

Mi-a desenat cuțit, farfurioară

Și cum m-ardeau privirile-i adânce,

Am înțeles, că dulcea mea comoară

Ar fi dorit să mergem să mănânce.

În restaurant intrarăm și îndată

Un chelner ne-a servit, ca din senin,

Un forspaiz, o friptură și-o salată

Și am ciocnit și un pahar de vin.

Mânca cu mlădieri de porumbiță

Cu dințișori de-un alb mărgăritar,

A mai cerut ficat și o costiță,

Ș-am mai ciocnit cu ea înc-un pahar!

Apoi a început să deseneze

O tobă, saxofon și-un clarinet

Și-am înțeles că vrea să se distreze

Și am intrat cu ea la cabaret.

Program, femei, orchestră mexicană,

Parfum de mosc, velour și ametist

Și drăgălașa mea, pe nume Brană,

Mi-a acordat o porție de twist.

După aceea, foarte-nfierbântată

De dans, de coca-cola și cafea,

Iubita mea cuminte și-adorată,

Mi-a desenat frumos, o canapea.

De-atunci îmi chinui mintea să-mi pleznească

Și nu pot dezlega acest mister:

De unde a putut ea să ghicească

Că sunt de meserie tapițer?

 

6. Trei nasturi

S-a oprit tramvaiu-n piață

Lume multă și pestriță

Și prin iureș se-mpinge

O frumoasă cuconiță.

 

Cum avea rochița strâmtă

Și cu nasturi mulți pe spate

Vrea să urce, dar din cauza

Rochii strânsă-n trup, nu poate.

 

Trece mâna-i mititică

Lată ca un plăsturel

Înspre spate și gingașe

Ea deschide-un năsturel.

 

Imposibil să se urce

Dar ca și orice femeie

Își mai trece mânușița

Și înc-un nasture descheie.

 

Dar cum treapta e-năltuță

Și e-aproape imposibil,

Ce să facă, ce să facă?

Vezi, momentul e penibil!

 

Mai deschise încă unul

Dar zadarnic îi e dorul.

Nici acum nu poate doamna

Să-și ridice sus piciorul.

 

Dar un domn ce e în urmă-i

Fără niciun fel de formă

O apucă de contururi

Și o saltă pe platformă.

 

Doamna roșie la față

Fulgerând priviri haine,

Se întoarce și îi spune

Bombănind:-Nu ți-e rușine?

 

-N-ai dreptate, cuconiță

Zice el cu nepăsare

Dumneata te superi fiindcă

Fără vrere am pus mâna

 

Pe când eu tăcui din gură

Când nici nu mi-ai spus „pardon”

Și mi-ai descheiat din grabă

Trei nasturi la pantaloni!

 

5. Strașnic medicament

Sandu, un amic simpatic

Cum sunt mulți în Capitală

Era predispus săracul

Totdeauna la răceală.

 

Și s-a întâmplat deodată,

Sandu să se îmbolnăvească,

Nu de tuse-obișnuită,

Ci de tuse măgărească.

 

Cu convulsii ne’ntrerupte,

Că la față se înroșea,

Și întruna zi și noapte,

Tot tușea și iar tușea.

A luat medicamente

Prafuri, droguri și chinină,

S-a frecat cu unguente,

Cu eter, hemoglobină,

Și-a pus prișniț la picioare,

Și ventuze și muștar,

Iod la piept și pe spinare,

Însă totul fu în zadar.

Ș-a fost sfătuit să meargă

Și la Baba Safta Musea,

Poate că-i prepară dânsa,

Vre-un leac să-i treacă tusea.

 

Mulți tămăduiți de dânsa,

O slăveau în chip și fel,

De-aia, cu nădejdi la babă,

Într-o zi s-a dus și el.

Baba Safta, cu-o privire,

I-a spus verde, fără teamă:

– Tusea o să-ți treacă numai

Dacă bei lapte de mamă!

Caută-o femeie care,

Are-un copilașși vrea,

Și plătește-i să te lase,

Să sugi lapte de la ea!

Și-n cel mult o lună-două,

Să nu-ți pară curios,

Îți dispare toată tusea

Și te faci iar sănătos!

Și-a găsit în Copșa Mică,

Pe Frusina lui Tărîță,

Pepenoasă și voinică,

Și c-un copilaș de țâță.

S-a înțeles cu ea, să vie,

Zilnic între cinci și șapte

Fără nici o silnicie,

Să-și bea porția de lapte.

Și venea sărmanul Sandu

După sfatul bătrânicăi

Să se vindece cu leacul

De la pieptul Frusinicăi.

Să desăvârșească-efectul

Și gîtleju’a-și limpezi,

El venea să-și bea tainul

Și de două ori pe zi.

Drăgăstoasă și avidă

După-avânturi tinerești

Într-o zi, i-a spus timidă:

– Altceva nu mai dorești?

– A, ba da! – răspunse Sandu

Cu un aer mulțumit –

Dacă-așști că nu te superi

Aș dori și-un biscuit!

 

4. Sunt un păcătos, Părinte!

La părintele Vintilă

Vine-Arvinte, cam sfios

Și îi spune: -Fie-ți milă

De un suflet păcătos

 

Chiar în Săptămâna Mare

Când tot omul e smerit

Și postește cu ardoare

Uite, am păcătuit!

 

– Ai furat? întreabă popa

– Nu Prea Sfinte! Fără vrere

M-am dat diavolului, hopa

C-o grădină de muiere!

 

– Vai de mine, vai de mine…

Greu păcat ai săvârșit…

Însă dacă-mi spui cu cine,

Poate fi-vei mântuit.

 

– Nu pot! a răspuns Arvinte,

Să-mi fac chinul și mai greu,

Nu pot să divulg, Părinte,

Că mă bate Dumnezeu!

 

… Era-naltă și frumoasă,

Părul blond și ochii de jar,

Gura dulce, voluptoasă,

Dinții de mărgăritar…

 

-Nu cumva ai fost cu Tanți

Din Smârdan, de peste drum?

-Nu pot s-o divulg, că Domnul

Mă trăznește chiar acum!

 

Și-avea flori la cingătoare

Trup de crin îmbobocit,

Mijlocul de fată mare,

Numai bună de iubit…

 

– Poate-ai fost cu Mița Creața,

Cea ușoară ca un fulg

Din Buzești? – Cere-mi și viața

Însă nu pot s-o divulg!…

 

Durdulie, -mbujorată,

Numai cântec, numai joc,

Când te-a strâns în brațe-o dată,

Ai simțit în vine foc!

 

– Măi Arvinte-ai fost cu Leana

Care șade pe Neptun?

– Sfinte, geaba-mi zgândări rana,

Fiindcă tot nu pot să spun…

 

O cocoană tăinuită,

Fruct în dragoste scăldat,

Toată plină de ispite,

Toată plină de păcat…

 

– Bine, du-te, meditează

Și vii mâine mai dispus,

Domnul să te aibă-n pază!

– Sărut dreapta! Și s-a dus.

 

Ajungând în colț, ca vântul

S-a-ntâlnit cu Calistrat,

Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul

De păcat te-a dezlegat?

 

– Încă nu! răspunse-Arvinte

Foarte vesel și vioi,

Dar aflai de la Părinte

Încă trei adrese noi!

 

3. Putea să fie și mai rău!

În Jaffa, printre străzile asfaltate,

Într-un sicun luxos cum altu’ nu-i,

Ședea de-aproape-un an și jumătate,

Naftule Flom cu nevestica lui.

El, voiajor la fabrica de ață,

Pleca la Sdom, la Tfat și la Herzlia

Iar Greta, nevestica lui frumoasă,

Stătea acasă, cu gospodăria.

Avea un păr de aur, frunte-naltă,

Doi ochi de-azur, albaștri și adânci,

Trupșorul de hortensie invoaltă

Și gura, dulce fragă, s-o mănânci.

Deși avea televizor pe masă,

Dar cum Naftule-al ei mereu lipsea,

Frumoasa Greta, singură în casă,

Se plictisea, grozav se plictisea.

0 vizitau arare niște tineri.

Cu neamuri, verișoare și cumetre,

Și mai ales câte-odată, vineri,

Se adunau la ea să joace pietre.

Dar lumea-i rea și-i place să vorbească.

Și astfel, după vechiul obicei,

Vecinii-au început să clevetească

Diverse născociri pe seama ei.

Ba, c-au văzut-o noaptea la un bar

Dansând Sirtaki-n sunet de mandule

C-un domn turist din Niș sau Zanzibar

Care, desigur, nu era Naftule.

C-a fost în monokini la Eilat

În barcă c-un francez, să prindă pește.

Dacă o fi sau nu adevărat,

Chestiunea asta chiar nu ne privește.

Și cum vă spun:

Sub cerul înstelat,

Ce scaldă tot orașul în safire,

La Sloime vine Oișie, disperat,

Și povestește:

– Vai, nenorocire !

Aseară, pe la șapte, pe-nserat,

Venind Naftule-acasă, cu șareta,

Găsește pe nevastă-sa, pe Greta,

Cu Avrămică Goldenspronț, în pat

Și furios că scumpa lui soție

Îi terfelește numele-n noroi,

Fără să-și deie seama ce-o să fie,

A tras cu revolveru-n amândoi.

– Tu ce zici de această tragedie,

Care-a produs atâta tămbălău?

– Eu, ce să zic? Răspunse, grav Oișie,

Eu zic: putea să fie și mai rău!

Pe Greta au dus-o la spital, degrabă,

Să-i scoată-un glonte-nfipt în sânul drept.

Iar bietu’ Avram e-n stare foarte gravă,

Cu-o rană-n cap și-o gaură în piept!

Stă Sloime rezemat, cu fruntea-n palmă,

Absent la cele spuse și molău.

Apoi a îngânat, cu vocea calmă:

– Ar fi putut să fie și mai rău !

– Eu nu-nțeleg deloc, cum se explică

Cinismul tău? – a ripostat Oișie –

Dacă l-a împușcat pe Avrămică,

Cum ar putea ca și mai rău să fie ?

– Putea! Precis–răspunse Sloime-n șoapte,

Cu vorbele-necate în suspine –

Dacă venea alaltăieri, la șapte,

Era mai rău, că mă-mpușca pe mine !

 

2. Apreciere

George-i negustor cu firmă

Ș-are o prăvălie „Unic”

Cumpără și vinde mărfuri

Blănuri, stofe, mozaic,

 

Porțelanuri și covoare

Chihlimbar și abanos

Și-orice marfă-o prețuiește

După ochi, după miros.

 

Cum e logodit cu Lily,

O fetiță fină-n mână,

Iară nunta-i hotărâtă,

Musai peste-o săptămână.

 

George-a devenit vulcanic

Și e plin de nerăbdare

Fiindcă Lily e-o păpușă

Blândă și fermecătoare.

 

Că gândindu-se la glasu-i

Ca un zvon divin de harfă

Își șoptește-ncins de doruri:

-Faină marfă, bună marfă!

 

Sâni frumoși și brațe durde

Pulpe dulci, piciorul mic,

Cum să nu te-apuce dracii

Lângă ea când stai un pic?

 

D-aia poate astăzi, George

Când a prinso-n odăiță

A pupat-o plin de pofte

Și pe ochi și pe guriță

 

Și strângându-i trupu-n brațe

Plin de voluptăți nebune

A alunecat cu mâna…

Unde… nu se poate spune!

 

-Vai, Georgică, spune Lily,

Știu ce lungă orice clipă-i

Stăpânește-te, mă turburi,

Prea mă strângi și prea mă pipăi,

 

Fii cuminte! Ai răbdare

Mai ales, și nu uita

Că peste o săptămână

Toată, toată e a ta!

 

George își miroase palma

Și apoi distrat îngână.

-Asta-i marfă care poate

Să mai stea o săptămână?

 

1. Nu e de la noi

Într-un sat pe-o cărăruie

Lângă cârciuma lui State

Trei femei stăteau de vorbă,

Trei lelițe, trei surate.

 

Și uitându-se-n țărână

Cu pătrundere destulă,

Măsurau un boț de carne,

Care semăna c-o… bulă.

 

-Fă, Mărie,-zise Safta-

Să tot fie a lui Tănasă!

-Nu e Lele, c-o cunosc eu

C-are cerc și-i noduroasă.

 

Poate a lui Drăgan?

-De unde-zice Tinca cu-nfocare-

Căci a lui Drăgan e groasă

Ș-are o dungă pe spinare!

 

-Poate este a lui Hâncu?

-Nu se poate! sare Lina-

A lui Hâncu-i năzdrăvană

Și vânjoasă ca prăjina

 

Ș-apoi Hâncu, de vreo lună

E la Vidra, la moșie…

-Dar a cui să fie oare?

Doamne, Doamne-a cui să fie?

 

Cum stăteau nedumerite

Cercetând cu anevoie,

A trecut plocon pe-acolo,

Primăreasa, Lelea Zoe.

 

-Ce faceți pe aicea?

-Uite, stăm cu mintea răvășită

Și nu știm a cui să fie

Bula asta oropsită?

 

-Nu e nici a lui Vasile!

-Nici a lui Marin Cucui!

-Nici a lui Grigore Zgaibă!

-Nici a lui Mihalcea nu-i!

 

Primăreasa o privește

Și răspunde răspicat:

-Bula asta, fă lelițe,

Nu e de la noi din sat!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________