22 October 2017

Topul 10 al celor mai controversate cărţi



__________________________________________________________________________________

Înainte ca oamenii să poată avea acces la informaţie prin intermediul Internetului, textul scris era principala resursă de cunoaştere. Istoria cărţilor a fost relaţionată de-a lungul timpului cu evenimente politice şi economice neprevăzute, la fel ca şi istoria ideilor sau a religiei. În Antichitate, oamenii au conceput scrierea, dorind să lase în urmă un memoriu de durată. În anii 1450, Biblia Gutenberg a devenit prima carte mai importantă tipărită cu o presă de tipărit cu litere mobile, marcând astfel începutul erei cărţilor tipărite. De atunci a fost publicat un număr mare de volume Controversate. Multe dintre aceste texte sunt cunoscute strict ca mijloc de propagandă. Cercetători ai teoriei conspiraţiei au realizat o culegere care examinează subiecte Controversate. Acest articol va analiza zece cărţi marcante care au fost etichetate drept litigioase.

10.The Frost King

Helen Keller a fost o scriitoare americană, activist politic şi conferenţiar. Nu s-a născut fără vedere şi fără auz, dar la vârsta de 19 luni a contractat o boală descrisă de medici drept „o congestie acută a stomacului şi a creierului”, care ar fi putut fi scarlatină sau meningită. Maladia a lăsat-o pe Helen Keller surdă şi oarbă. În anul 1887, când Helen avea doar 7 ani, o tânără pe numele de Anne Sullivan i-a devenit profesor. Când Sullivan a sosit prima dată acasă la Helen, a început să o înveţe cum să comunice scriindu-i cuvinte în palmă. Povestea despre cum a remediat Anne Sullivan izolarea impusă de lipsa de exprimare a lui Keller este binecunoscută prin intermediul operei dramatice The Magic Worker.

Controversa

În 1892, la vârsta de 11 ani, Helen Keller a publicat prima sa nuvelă intitulată The Frost King. Cartea spune povestea regelui Jack Frost şi a unui cufăr de bijuterii care este transportat de către o mulţime de zâne-slugi. La vremea publicării nuvelei, Keller comunica în mare parte doar cu Anne Sullivan. De fapt, Sullivan a scris întreaga poveste după dictarea lui Keller. După ce cartea a devenit cunoscută, a fost evident faptul că The Frost King era o reproducere directă după Frost Fairies de Margaret Canby. Descoperirea a fost importantă, multe articole declarând că povestea era o înşelătorie premeditată a îngrijitorilor lui Keller.

Oameni din lumea întreagă au fost uimiţi de faptul că Helen Keller a fost capabilă să scrie The Frost King la o vârstă atât de fragedă. Keller a negat cu fermitate că ar fi auzit dinainte povestea lui Canby. Cu toate acestea, Sullivan a declarat că Helen citise cartea cu ajutorul Sophiei Honkins, care îi dictase cuvintele în palmă. O anchetă a concluzionat că Helen Keller ar fi putut suferi de un episod de criptomnezie, adică a uitat cu totul că a citit povestea scrisă de Canby. Cartea lui Joseph Lash, Helen and Teacher, afirmă că Anne Sullivan îi citise lui Helen Frost Fairies cu o toamnă înainte, şi că aceasta şi-a adaptat propria poveste după original. Din cauza acuzaţiilor, a urmat un proces cu uşile închise la Şcoala Perkins pentru a stabili daca Sullivan falsificase sau nu în mod intenţionat abilităţile lui Keller.

Timp de două ore, opt profesori au interogat-o pe Helen Keller care la vremea aceea avea 12 ani. Verdictul lor a fost unul indecis, unii mebrii numind-o înşelăciune, pe când alţii nu. Se pare că Helen a suferit o vizibilă cădere nervoasă în urma incidentului, şi a hotărât să nu mai publice niciodată opere de ficţiune. Michael Anagnos, directorul Şcolii Perkins pentru Orbi nu şi-a mai recăpătat încrederea nici în Sullivan, nici în Keller, numindu-le „o minciună vie”. El a afirmat că a găsit contradicţii în scrisorile lui Helen şi suspecta că Anne Sullivan le verifica înainte ca acestea să fie trimise prin poştă. În anul 1903, Mark Twain a descris Controversa ca fiind „extrem de stupidă şi de grotească”.

9. Trail of the Octopus

Pe 21 decembrie 1988, zborul Pan Am 103 era programat să călătorească din Londra la New York. Avionul transporta 243 de pasageri şi 16 membri ai echipajului. În timp ce zbura deasupra oraşului Lockerbie din sudul Scoţiei, avionul a suferit o explozie catastrofică ce a lăsat în urmă o spărtură de 20 inchi (0.51 m) pe partea stângă a fuzelajului. Avionul s-a dezintegrat rapid şi s-a prăbuşit în Lockerbie, ducând la moartea tuturor pasagerilor şi a 11 oameni de la sol. Investigaţia care a urmat incidentului a stabilit că zborul a fost ţinta unui grup terorist. Anumite evenimente referitoare la acest caz au fost puse sub semnul îndoielii. Unele declaraţii din presă au acuzat CIA-ul că ar fi ştiut dinainte că acest atac urma să aibă loc. Pe 24 februarie 2011, fostul minsitru de Justiţie al Libiei, Mustafa Abdul Jalil, a declarat că Muammar Gaddafi ordonase personal acest atac.

Controversa

Lester Coleman este un fost agent DEA al Statelor Unite, co-autor al cărţii Trail of the Octopus, The untold story of Pan Am 103, publicată în anul 1993. Cartea afirmă că o operaţiune secretă de trafic de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport. S-a spus că o organizaţie secretă americană care se ocupa cu contrabanda le-a permis teroriştilor sprijiniţi de iranieni, conduşi de Ahmed Jibril, să strecoare o bombă Semtex la bordul avionului. În anul 1990, înainte de lansarea cărţii, Lester Coleman a apărut pe prima pagină a ziarelor atunci când l-a expus pe dublul agent CIA. Ca o urmare a publicării fotografiei acestuia, guvernul Statelor Unite a dat în judecată revista Time Magazine pentru suma de 26 mil.$.

În anul 1991, ca parte a procesului civil dintre Pan American World Airways şi familiile pasagerilor zborului PA103, Lester Coleman a acuzat Administraţia de Sancţionare a Drogurilor că a permis atacul asupra acelui zbor. Drept răspuns, Curtea Federală le-a interzis părţilor implicate să discute în public orice aspect al cazului.

Trail of the Octopus a fost publicată pentru prima dată în anul 1993, în Marea Britanie. Volumul conţine faimosul citat „Nimeni nu ştie ce se întâmplă de fapt. Dacă au ştiut vreodată, Watergate ni s-ar părea precum Alice în Ţara Minunilor”. Coleman spune că a primit azil politic în Suedia pentru a termina romanul. În timp ce era sub protecţia Suediei le-a obţinut celor de la Pan American World Airways o depoziţie scrisă prin care erau absolviţi de orice vină. Asociaţia de Sancţionare a Drogurilor a dat în judecată editura Bloomsbury, care publicase volumul Trail of the Octopus. În urma unei înţelegeri, mii de cópii ale textului au fost distruse. Pe 11 semprembrie 1997, Lester Coleman a declarat unei Curţi Federale din New York că „…a minţit atunci când a spus că un cartel de droguri le-a permis teroriştilor să treacă de controlul de securitate de la aeroport”. În urma unei înţelegeri între apărare şi procuror, Coleman a fost judecat în libertate.

Din anul 2011, Kindle and Nook este noua editură a volumului Trail of the Octopus. De-a lungul anilor, adepţi ai teoriei conspiraţiei au afirmat că pe lista pasagerilor se aflau cel puţin 4 ofiţeri ai guvernului, care erau ţinta asasinatului. Cu puţin timp înainte de atac, au fost anunţate diferite alerte de securitate, şi astfel multe persoane au reuşit să evite fatalitatea. Printre acestea se numără şi minstrul Afacerilor Externe al Africii de Sud, Pik Botha, şi delegaţia de 22 de persoane. În anul 2001, Libia şi-a asumat responsabilitatea pentru incident. Guvernul libanez a despăgubit familiile victimelor cu câte 8 mil.$ fiecare. Drept urmare, ONU a luat hotărârea de a anula sancţiunile care fuseseră impuse cu 4 ani în urmă. Mai multe restricţii de comerţ cu SUA au fost de asemenea reziliate.

8. English as She Is Spoke

Când English as She Is Spoke a fost publicată în anul 1883, a stârnit controverse, dar nu din cauza unor probleme serioase, ci din cauza conţinutului umoristic. La jumătatea secolului al XIX-lea, autorul portughez numit José da Fonseca a devenit cunoscut datorită ghidurilor bilingve de expresii pe care le scria, care veneau în ajutorul călătorilor şi al persoanelor doritoare de a învăţa mai multe limbi străine. Cea mai de succes publicaţie a sa a fost un dicţionar Portughez-Francez, care a fost adaptat de un bărbat pe nume Pedro Carolino. După reuşita volumului iniţial, Carolino s-a hotărât să scrie propriul ghid de conversaţie Portughez-Englez. Dar a folosit ca autor numele cunoscutului Jose da Fonseca, fără ca acesta să ştie. Problemele au început să apară atunci când oamenii şi-au dat seama că Pedro Carolino nu ştia limba engleză.

Controversa

English as She Is Spoke este privită ca una din cele mai amuzante cărţi scrise în secolul al 19-lea, şi ca o sursă clasică de umor neintenţionat, graţie faptului că traducerile în limba engleză oferite sunt în general incoerente şi greşite. Se crede că Pedro Carolino a folosit un dicţionar Francez-Englez pentru a traduce ghidul de conversaţie Portughez-Englez scris de da Fonseca. Încercarea lui nu a produs un limbaj coerent. Se pare că folosirea unor cuvinte cu sens literal a dus la echivalarea unor expresii în mod cu totul nepotrivit. De exemplu, expresia portugheză „chover a cântaros” e tradusă ca „raining in jars”, când defapt ar fi trebuit să fie „raining buckets”.

În continuare vom exemplifica alte expresii folosite în carte: „the walls have hearsay”ar trebui să fie the „walls have ears”. „He got to four feet” ar trebui să fie „he is crawling”. „Sure the road” este folosit în locul variantei corecte the „road is safe”. În cazul „That pond it seems me many multiplied of fishes. Let us amuse rather to the fishing”, corect ar fi „This pond seems like it’s full of fish. Let’s have some fun fishing”. Mark Twain a spus despre English as She Is Spoke: „Nimeni nu poate face adăugări la absurditatea acestei cărţi, nimeni nu o poate imita cu succes, şi nimeni nu poate spera să scrie una la fel. Este perfectă”.

7. Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers

Jacques Vallée este un capitalist de risc francez, informatician, autor, ufolog şi fost astronom. De peste 50 de ani, este o autoritate predominantă în ceea ce priveşte viaţa extraterestră. A servit drept model pentru personajul francez Lacombe din filmul lui Steven Spielberg Close Encounters of the Third Kind. Este un cercetător respectat, care şi-a adus contribuţia în domeniul explorării ştiinţifice. Vallée este cunoscut drept unul dintre cei care au realizat prima cartografiere computerizată a planetei Marte, precum şi pentru activitatea sa ca principal anchetator la SRI International în crearea ARPANET, un precursor al Internetului. A fost angajat al Comitetului Naţional Consultativ de la Universitatea din Michigan, Facultatea de Politehnică, şi a fost implicat în cercetări timpurii asupra inteligenţei artificiale. Vallée a scris patru cărţi despre tehnologia înaltă şi este un capitalist de risc. A investit în peste 60 de companii abia înfiinţate, dintre care 18 au fost comercializate pe pieţele publice.

Una dintre aceste companii este Accuracy Sistems ( Nasdaq: ARAY), companie de dispozitive medicale care se ocupă cu dezvoltarea roboţilor chirurgicali. Împreună cu mentorul său, astronomul J. Allen Hynek, Jacques Vallée a studiat cu atenţie timp de mulţi ani fenomenul OZN-urilor, iar cercetările sale l-au dus în toate colţurile lumii. Iniţial, Vallée a publicat lucrări care sprijineau teoria extraterestră (ETH). ETH afirmă că unele obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) sunt explicate cel mai bine ca fiind vieţi extraterestre de pe alte planete care vizitează Pământul ocupând nave cosmice. Cu toate acestea, până în 1969, concluziile lui Vallée s-au schimbat, el anunţând public faptul că ETH era prea limitat şi că ignora prea multe date. În următorul său roman, Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers, Vallée a explorat un unghi diferit al întâlnirilor cu OZN-uri.

Controversa

În Passport to Magonia, Vallée examinează asemănările dintre OZN-uri, culte, mişcări religioase, demoni, îngeri, fantome, dintre reperări de obiecte ascunse şi fenomene paranormale. În lucrare el sugerează ipoteza vizitelor interdimensionale. Teoria afirmă faptul că obiectele zburătoare neidendificate (OZN-uri) şi evenimentele relaţionate cu acestea implică vizite din alte realităţi sau dimensiuni, care coexistă cu cea a noastră. Susţine că OZN-urile sunt o manifestare modernă a unui fenomen care a avut loc de-a lungul istoriei omenirii, care în epocile anterioare era atribuit creaturilor mitologice sau supranaturale. Ipoteza vizitelor interdimensionale pretinde că extratereştrii ar putea trăi dincolo de spaţiu şi de timp, şi astfel ar putea coexista cu oamenii şi să rămână totuşi nedetectaţi. Opoziţia lui Vallée faţă de populara ipoteză ETH nu a fost primită bine de către ufologii americani, şi prin urmare Vallée este văzut ca un paria.

Dată istoria scientifică a lui Jacques Vallée, mulţi au acordat teoriilor lui o oarecare importanţă. Să examinăm ideile lui. Sunt făcute afirmaţii potrivit cărora distanţa dintre stele face impracticabilă călătoria interstelară fără o ipoteză de călătorie antigravitaţională sau mai rapidă decât viteza luminii. Vallée subliniază faptul că întâlnirile inexplicabile cu OZN-uri sunt cu mult mai numeroase decât numărul necesar pentru orice cercetare fizică a pământului. Nu e probabil ca structura umanoidă a corpului presupuşilor extratereştri să fi luat naştere pe altă planetă, şi nu e adaptată din punct de vedere biologic la călătoriile spaţiale. Abilitatea aparentă a OZN-urilor de a manipula timpul şi spaţiul sugerează alternative total diferite şi cu mult mai bogate. Vallée a contribuit la investigarea Miracolului de la Fatima şi a Apariţiilor Fecioarei Maria. Munca sa de cercetare a fost folosită pentru a susţine Ipoteza OZN-urilor de la Fatima.

Un avantaj al IDH propus de Hillary Evans este posibilitatea de a explica aparenta abilitate a OZN-urilor de a apărea şi dispărea din câmpul de vizibilitate şi din radar, şi anume prin faptul că OZN-ul pătrunde şi părăseşte dimensiunea noastră. Mai mult decât atât, Evans susţine faptul că alte dimensiuni ar putea fi puţin mai avansate decât a noastră, explicând astfel tendinţa OZN-urilor de a reprezenta tehnologii din viitorul apropiat. Într-o discuţie cu Steven Spielberg, Vallée i-a propus acestuia să facă fenomenul din Close Enccounters of the Third Kind real, fizic, şi nu extraterestru. El sugerează de asemenea că un aspect secundar al fenomenului OZN implică manipularea oamenilor de către oameni. Vallée pledează pentru o implicare mult mai puternică şi mai serioasă a ştiinţei în cercetarea şi dezbaterea OZN-urilor, pentru a face în aşa fel încât oamenii să înţeleagă adevăratele aspecte ale călătoriei multidimensionale.

6. Brahmastra

Lumea antică a dat naştere celor mai Controversate cărţi, care includ texte ale diferitelor religii. Acest articol va examina un aspect al literaturii Sanscrite. Sanscrita este un dialect Indo-Arian, şi este principala limbă liturgică a Hinduism-ului, Jainism-ului şi Budism-ului. Literatura Sanscrită conţine o tradiţie abundentă de poezie şi dramă, precum şi texte ştiinţifice, tehnice, filosofice şi hinduiste. Un număr foarte mare de cercetători şi-au dedicat viaţa înţelegerii literaturii antice Sanscrite. Un exemplu important este Puranas, un gen de texte religioase Hinduse, Jainiste şi Budiste, care constau în poveşti despre istoria universului, de la geneză la distrugere, genealogii de regi, eroi, înţelepţi şi semizei. În unele din aceste texte este menţionată o armă care a trezit interes, dar şi controversă.

Controversa

Odată cu folosirea armei, bărbaţii şi femeile devin infertili. Suprafaţa terestră înregistrează o scădere drastică a nivelului de precipitaţii, iar în pământ apar fisuri, ca pe timp de secetă. Supravieţuitorii îşi pierd unghiile şi părul, iar mâncarea lor nu mai este comestibilă. În anii următori, stelele, Soarele, şi cerul rămân acoperiţi de nori care produc vreme închisă. Nu trebuie să fii un expert ca să observi că arma prezintă caracteristici asemănătoare cu cele ale bombei nucleare din zilele noastre. Brahmastra este folosit în mai multe texte Sanscrite, de multe ori ca un element de intimidare, care prezintă pericolul de a fi folosit. În epopeea Ramayana, o Brahmastra este folosită de Rama ca o ultimă lovitură împotriva lui Rakashasa Ravana în timpul luptei lor de la Lanka. Se spune că ciocnirea dintre două Brahmastra va distruge universul.

5. Raportul de la Iron Mountain

În 1967, războiul din Vietnam se agrava, iar neliniştea se extindea în cele mai importante oraşe din Statele Unite. Pe 16 octombrie, a apărut o carte ciudată care avea următorul titlu: Raportul de la Iron Mountain. Despre posibilitatea şi dorinţa de pace. A fost publicată de Dial Press, care este o diviziune a lui Simon & Schuster. Cartea pretinde a fi un autentic raport guvernamental al SUA. Partea de introducere a volumului a fost scrisă de un bărbat cu numele de Leonard C. Lewin, care la vremea respectivă era un scriitor independent pentru publicaţia New York Times. În introducere, Lewis explică faptul că raportul a fost compilat de 15 experţi cunoscuţi drept Special Study Group (SSG).

Conform textului, SSG a fost un grup de bărbaţi creat de către guvernul Statelor Unite. Prima întâlnire a grupului a avut loc în anul 1963 într-o ascunzătoare nucleară secretă numită Iron Mountain. Cartea susţine că membrii SSG au organizat întruniri periodice de-a lungul jumătăţii anilor 1960, pentru a discuta problemele cu care s-ar fi confruntat SUA dacă ar fi intrat într-o eră de pace permanentă. Misterul legat de autorul Raportului a fost dezvăluit în 1972, când Leonard C. Lewin, care urmase cursurile Universităţii Harvard, a declarat într-un articol din New York Times că el inventase raportul, ca o farsă.

Controversa

Raportul de la Iron Mountain este îmbinat în aşa fel încât să pară un document strict secret. Conţine un limbaj plin de jargoane specifice unui grup consultativ de experţi. În text, SSG ajunge la concluzia că pacea nu ar fi în nicio măsură în interesul unei societăţi stabile. Războiul, argumentau ei, era prea important pentru economia lumii, şi de aceea era necesar ca SUA să continue să fie în stare de război pe o perioadă nedefinită. Raportul afirmă că un membru al grupului, John Doe, profesor la un colegiu din Vest, s-a hotărât să facă public raportul. Teoria cărţii este că fără război, guvernele lumii nu ar exista, şi că dezacordul este o funcţie vitală pentru agresiunea colectivă. SSG mai recomandă jocurile însângerate şi sugerează crearea de duşmani alternativi de către guvern, care să sperie publicul, ca de exemplu raportări de întâlniri extraterestre şi poluarea ieşită de sub control.

O altă propunere a SSG este reinstaurarea sclaviei. Raportul identifică motive pentru care războiul este necesar. Departe de a fi folosit doar pentru a aplana conflicte între state, cartea susţine faptul că războiul este folosit pentru a controla şomajul, pentru a reduce numărul populaţiei, pentru a conduce dezvoltarea ştiinţifică şi artistică, pentru a oferi legitimitate şi creştere a guvernului, precum şi pentru a controla crima, bandele, şi vagabondajul, prin furnizarea unei pieţe de desfacere acceptabile pentru paria societăţii. Volumul sugerează faptul că trebuie să găsim substitute pentru toate funcţiile războiului, în aşa fel încât să facem trecerea la o eră de pace, şi să prevenim colapsul societăţii. Menţiona în mod special poluarea mediului înconjurător pentru a crea o societate dezastruoasă în jurul căreia să ne putem uni cu toţii. De asemenea, propunea crearea de către guvern de false incidente legate de OZN-uri.

Raportul de la Iron Mountain conţine şi o discuţie despre necesitatea existenţei unui program eugeníst. Lucrarea sugerează că fără război, reproducerea umană ar trebui controlată cu stricteţe, posibil prin inseminare artificială administrată de către guvern. Publicarea raportului a cauzat panică între mulţi oficiali guvernamentali. Se pare că preşedintele Lyndon B. Johnson şi-a ieşit din fire atunci când a aflat despre acesta. Au fost trimise telegrame la ambasadele SUA din întreaga lume prin care erau instruiţi să minimalizeze discuţiile şi să accentueze faptul că nu avea absolut nicio legătură cu politica SUA. În ziua de azi se crede că lucrarea este o farsă pusă la cale un singur om: Leonard Lewin. În 1996 raportul a fost înregistrat în Cartea Recordurilor drept cea mai de succes Farsă Literară. La lansarea sa a fost un bestseller New York Times, şi a fost tradus în 15 limbi. Unii oameni cred în continuare că este vorba de un document secret al guvernului american.

4. Germania trebuie să dispară!

În timpul celui de-al doilea război mondial, multe lucrări de propagandă au fost transmise publicului larg. Pe măsură ce Hitler a preluat controlul asupra Germaniei, propaganda nazistă a fost folosită foarte mult în şcoli şi în afaceri. În Rusia, Anglia, America, precum şi în alte locuri, au fost distribuite texte anti-germane. În timpul războilui, un om de afaceri american, israelit, pe nume Theodore Kaufman a început publicarea de pamflete sub patronajul Federaţiei Americane de Pace. În anul 1939 Kaufman era hotărât să prevină implicarea Americii în război.

Unul din pamflete, intitulat Passive Purchase, pleda pentru stabilirea unei perioade de două săptămâni în timpul căreia americanii să îşi micşoreze cheltuielile pentru a demonstra public opoziţia împotriva intervenţiei Americii în război. Un alt pamflet de-al lui Kaufman declara „O posibilă pledoarie către Congres…Sterilizaţi-ne pe toţi!…Dacă aveţi de gând să ne trimiteţi într-un Război Străin… Cruţaţi-ne de Orice Posibilitate de a Aduce Copii pe Lumea asta”. Dar pe măsură ce al doilea război mondial avansa, Theodore Kaufman şi-a îndreptat atenţia înspre distrugerea poporului german, publicând una din cele mai binecunoscute cărţi ale erei războiului, Germania trebuie să dispară!

Controversa

Germania trebuie să dispară! este o carte de 104 pagini scrisă şi publicată de Theodore Kaufman în 1941. Textul pledează pentru genocidul populaţiei germane şi a dezmembrării teritoriale a ţării. Se referă în mod special la sterilizarea în masă a tutror bărbaţilor sub 65 de ani şi a femeilor sub 45 de ani. Lucrarea mai promovează distibuirea de pământuri germane, care ar rezolva multe dintre problemele omenirii. În timpul războiului, cartea a avut un impact minim în Statele Unite, dar a obţinut notorietate în Germania Nazistă, unde a fost folosită ca dovadă a unui plan evreiesc de a distruge poporul german. La 24 iulie 1941, ziarul Partidului Nazist, Volkischer Beobachter,a publicat un articol pe prima pagină referitor la carte, intitulat The Product of Criminal Jewish Sadism: Roosevelt Demands the Sterilization of the German People. Articolul pretindea faptul că Theodore Kaufman avea o legătură directă cu preşedintele Roosevelt şi cu politica americană, ceea ce era o invenţie grosolană. La vremea respectivă, conducerea germană era implicată într-o campanie de a aduna susţinere pentru invadarea Uniunii Sovietice. Ideile lui Kaufman au devenit un punct central al campaniei. Din acest motiv mulţi germani, chiar şi în ziua de azi, ştiu cine este Theodore Kaufman, pe când majoritatea oamenilor intră pentru prima dată în contact cu el. Germania trebuie să dispară! a fost citată în mod special ca o scuză pentru a-i aresta pe evreii din Hanovra. La 1 septembrie 1941, Naziştii le-au cerut evreilor germani să poarte o emblemă galbenă pe haine, şi au publicat un flyer în care explicau poporului german că indivizii care purtau steaua conspirau pentru a implementa planul lui Kaufman de distrugere a Germaniei.

3. Poem of the Man God

Maria Valtorta s-a născut în anul 1897 în Caserta, în regiunea Campania din Italia. Pe 17 martie 1920, la vârsta de 23 de ani, Maria a fost atacată de un tânăr delincvent în timp ce se afla pe stradă cu familia sa. A fost lovită cu o bară de fier fără niciun motiv aparent, şi a fost ţintuită la pat timp de 3 luni. La vârsta de 27 de ani, Maria s-a stabilit împreună cu familia în oraşul Viareggio, de pe coasta Toscanei. S-a putut deplasa timp de un deceniu după ce a fost atacată, dar în cele din urmă complicaţiile leziunii au imobilizat-o la pat pe Valtorta în ultimii 28 de ani de viaţă. În toiul celui de-al doilea război mondial, la 23 aprilie 1944 (în Vinerea Mare), Maria Valtorta a declarat că dintr-o dată a început să audă o voce care îi spunea să scrie.

De atunci încolo, Maria a scris aproape în fiecare zi până în 1947, şi cu mici întreruperi în anii următori, până în 1951. Folosea un stiou şi scria în diverse caiete. A fost declarat faptul că Valtorta nu folosea ciorne. Nu ştia ce avea să scrie de pe o zi pe alta, şi nu corecta nimic. În una din declaraţiile ei afirmă: „Pot spune că nu am avut nicio sursă umană pentru a şti ce scriu, şi de multe ori nu înţeleg ce scriu”.. Din 1943 şi până în 1951, Valtorta a produs peste 15,000 de pagini scrise de mână în 122 de caiete. Aceste pagini au devenit baza celei mai importante lucrări ale sale, Poem of the Man God, şi constituie aproximativ două treimi din publicaţiile ei literare.

Controversa

Poem of the Man God oferă o serie de detalii privitoare la viaţa lui Iisus Christos, de la naşterea Sa şi până la răstignire. În multe aspecte, textul este mai elaborat decât Sfintele Evanghelii. Cartea descrie numeroasele căătorii ale lui Iisus, precum şi discuţiile Sale cu persoane precum apostolii. Paginile lui Valtorta nu au avut ciorne sau corecturi. Scrierile ei nu au avut o ordine, câteva din ultimele capitole din Poem of the Man God au fost scrise înaintea primelor capitole, dar cu toate acestea textul are o curgere lină. Majoritatea episoadelor despre care a scris au un format şi o structură uniforme. Maria descrie mai întâi o scenă, oferind detalii pitoreşti ale fundalului, ale copacilor, munţilor, si ale condiţiilor meteo din ziua respectivă. Scrierile ei arată o cunoaştere surprinzătoare a Pământului Sfânt.

Un geolog pe nume Vittorio Tredici a afirmat faptul că descrierile Mariei Valtrona asupra aspectelor topografice, geologice şi mineralogice ale Palestinei par inexplicabile. Cartea numeşte 255 de locaţii din Palestina, dintre care 52 nu au nicio referire biblică. De la publicarea lucrării, existenţa câtorva din aceste locuri a fost confirmată prin intermediul unor documente antice. În unele cazuri ca acela al Răstignirii, descrierile Mariei sunt foarte grafice şi amănunţite. Doctorul Nicholas Pende şi-a exprimat uimirea faţă de detaliile care au fost oferite în legătură cu spasmele lui Iisus din timpul Răstignirii, spunând că Maria a descris un fenomen pe care doar câţiva medici bine informaţi ar şti cum să îl descrie, şi a făcut acest lucru într-un autentic stil medical. Poem of the Man God clarifică unele mistere biblice. Judecata lui Iisus de către Caiphas este discutată în toate Evangheliile. Cu toate acestea, faptul că unii localizează evenimentul în timpul nopţii, iar alţii în timpul zilei, a fost văzut ca o problemă.

În versiunea lui Valtorta sunt două procese, unul în timpul nopţii, şi unul în zori. Naraţiunea din Poem of the Man God include un număr de observaţii specifice asupra poziţiei stelelor şi a lunii. În anul 1922, fizicianul Loonie VanZandt de la Universitatea Purdue a analizat textul pentru a estima data evenimentelor astronomice descrise şi a ajuns la concluzia surprinzătoare că ar fi putut avea loc numai în anul 33î.Ch., ceea ce susţine cronologia cărţii. În 1959, lucrarea a fost adăugată pe lista Cărţilor Interzise de Oficiul Sfânt. Însă de atunci încolo, Biserica Catolică s-a declarat neutră în ceea ce priveşte subiectul. Nu sprijină Poem of the Man God, dar nici nu îl interzic. Cei 6 copii care au declarat că au văzut-o pe Fecioara Maria la Medjugorje au susţinut cu hotărâre autenticitatea cărţii. Faptul că Maria Valtorta a reuşit să producă un text similar cu cel al Bibliei rămâne o realizare misterioasă. Pe piatra de mormânt a Mariei stă scris: DIVINARUM RERUM SCRIPTRIX („Scriitor de Lucuri Divine”).

2. Malleus Maleficarum

În secolul al 12-lea, au fost puse bazele Inchiziţiei de către Biserica Catolică. În această perioadă, mai multe sectoare din sistemul de justiţie al Bisericii Catolice au impus un set de legi foarte stricte. Inchiziţia s-a caracterizat prin folosirea torturii şi a execuţiilor pentru a preveni erezia religioasă. Până la începutul secolului al 16-lea, Biserica Catolică atinsese o poziţie dominantă ca autoritate religioasă în Europa centrală şi de Vest. Au fost adoptate mai multe politici în timpul acestei perioade istorice, dar una din cele mai Controversate este cea legată de vrăjitoare.

Între secolele al 15-lea şi al 18-lea s-au realizat mai multe vânători de vrăjitoare în Europa Modernă, şi într-o oarecare măsură şi în unele colonii europene din America de Nord. Oamenii credeau că vrăjitoare sataniste acţionau ca o ameninţare organizată faţă de Biserica Catolică. Cum era de aşteptat, ideea că vrăjitoarele erau un aspect dăunător şi periculos al societăţii a fost publicată în numeroase romane şi pamflete. Cea mai cunoscută lucrare de acest gen este cartea publicată în 1487, intitulată Malleus Maleficarum.

Controversa

Persoanele acuzate de vrăjitorie erau prezentate ca închinându-se diavolului, care luau parte la ritualuri de magie neagră şi la orgii care aveau loc la întâlnirile de Sabat. Prin urmare, mulţi oameni au fost puşi sub acuzaţia de vrăjitorie şi au fost judecaţi pentru crima lor. Pe parcursul acestui fenomen au fost executaţi între 40,000 şi 60,000 de oameni. Impactul psihologic a fost enorm, multe femei comportându-se în mod corespunzător de teamă de a putea fi învinuite de vrăjitorie. În 1487, un inchizitor al Bisericii Catolice pe nume Heinrich Kramer a scris Malleus Maleficarum. Scopul textului era acela de a infirma argumentele potrivit cărora vrăjitoria nu există, de a-i discredita pe cei care erau sceptici cu privire la această realitate, de a susţine faptul că vrăjitoarele erau de cele mai multe ori de sex feminin şi de a-i educa pe magistratţi cu privire la procedurile de identificare şi de condamare a vrăjitarelor.

O legătură între această carte şi Biserica Catolică a provocat controverse. Kramer a pretins că ar fi obţinut aprobare din partea celor mai importanţi teologi ai Inchiziţiei, dar pe urmă grupul a condamnat cartea ca fiind lipsită de etică. Un preot german pe nume Jacob Sprenger este considerat unul din autorii lucrării Malleus Maleficarum. Istoricii au sugerat faptul că Heinrich Kramer a folosit numele lui Sprenger fără acordul acestuia, pentru a câştiga popularitate. Prefaţa cărţii conţine aprobări din partea Facultăţii de Teologie a Universităţii Cologne. Ca multe alte lucruri referitoare la acest text, s-au făcut afirmaţii potrivit cărora consimţământul Bisericii Catolice ar fi un fals. Cartea a devenit manualul de aplicare a legii pentru curţile seculare din timpul Renaşterii. Paragraful trei descrie cum să judeci o vrăjitoare.

Între 1487 şi 1520, lucrarea a fost publicată de 13 ori. A fost republicată de 16 ori între anii 1574 şi 1669. Indiferent de autenticitatea şi de Controversa care înconjoară aprobarea catolică a cărţii, care apare la începutul romanului, aceasta nu a fost îndepărtată şi a contribuit mult la popularitatea textului. Persecuţia vrăjitoarelor a devenit mai constantă şi mai brutală după publicarea lui Malleus Maleficarum, vrăjitoria fiind acceptată ca un fenomen adevărat şi periculos. Lucrarea afirmă faptul că pentru practicarea vrăjitoriei sunt necesare trei elemente: vrăjitoarea rău intenţionată, ajutorul diavolului şi permisiunea lui Dumnezeu.

Cartea abundă în afirmaţii eronate, cum ar fi faptul că toate femeile care nu plâng în timpul naşterii sunt vrăjitoare. În timpurile moderne a fost condamnată ca fiind o lucrare plină de ură faţă de femei, înrucât specifică anumite caracteristici individuale ale vrăjitoarelor care includ şi personalitatea puternică. Însuşi titlul Malleus Maleficarum este de gen feminin, făcând aluzie la faptul că femeile erau cele păcătoase. Alt titlu ar fi Malleus Maleficorum, care este masculinul substantivului latin „răjitor”. Cartea le acuză pe vrăjitoare de infanticid, canibalism, de folosire de vrăji malefice pentru a-şi răni inamicii, şi de a avea puterea de a fura penisurile bărbaţilor. De asemenea, oferă relatări amănunţite ale comiterii unor astfel de fapte de către vrăjitoare. Felul în care cartea a devenit atât de populară şi acceptată drept adevărată rămâne un mister.

1.Sexual Behavior in the Human Male

Alfred Kinsey a fost un biolog american care a pus bazele Instituttului Kinsey pentru Cercetare a Sexului, a Genului şi a Reproducerii. Înainte de a da curs unuia dintre cele mai vaste studii asupra reproducerii sexuale din istoria Statelor Unite, Kinsey a fost profesor de entomologie şi de zoologie. Este autorul a două din cele mai Controversate cărţi ale secolului 20, Sexual Behavior in the Human Male (1948) and Sexual Behavior in the Human Female (1953). În aceste lucrări, Kinsey analizează date asupra frecvenţei cu care oamenii iau parte la diverse tipuri de activităţi sexuale, şi observă cum factori precum vârsta, statutul socio-economic şi legătura strânsă cu religia influenţează acest comportament sexual. De asemenea, Kinsey face multe comparaţii între compartamentul sexual al bărbaţilor şi cel al femeilor.

În anii 1940, cartea a şocat publicul şi a devenit imediat Controversată. A cauzat deopotrivă şoc şi jigniri grave, deoarece punea sub semnul întrebării credinţa convenţională asupra sexualităţii, şi pentru că aborda subiecte care până atunci fuseseră tabu. Alfred Kinsey este considerat a fi tatăl sexologiei, care este studiul ştiinţific sistematic al sexualităţii umane. Activitatea sa a influenţat profund valorile sociale şi culturale din SUA, precum şi din alte ţări. Dar, după o examinare a datelor sale privitoare la subiect, oamenii au început să se întrebe cum de a fost capabil Alfred Kinsey să obţină informaţiile.

Controversa

Cercetarea lui Alfred Kinsey despre sex nu s-a rezumat la interviuri ale participanţilor. A inclus o observare directă şi activitate sexuală. A luat parte la multe astfel de activităţi homosexuale. Kinsey a justificat acest lucru ca fiind necesar pentru a câştiga încrederea subiecţilor săi. Şi-a încurajat personalul să facă la fel, şi să experimenteze o vastă serie de acte sexuale. A argumentat spunând că experienţa i-ar ajuta să înţeleagă răspunsurile participanţilor. Ca parte a acestui studiu, Kinsey a aranjat mansarda casei sale pentru a filma acte sexuale. Drept urmare a acestui fapt, autorul James H. Jones şi psihiatrul Theodore Dalrymple, printre alţii, au speculat că Alfred Kinsey era mânat de propriile sale nevoi sexuale.

După moartea prematură a lui Kinsey din 1956, a început să iasă la iveală adevarata controversă cu privire la datele din tabelele 30-34 ale subiecţilor masculi. Ele conţineau calcule referitoare la orgasmele pre-adolescenţilor. Kinsey a făcut observaţii asupra orgasmelor a 300 de copii, cu vârste între 5 luni şi 14 ani. Se pretindea că informaţia provenea din amintiri din perioada copilăriei, sau din observaţii ale părinţilor şi ale profesorilor. Alfred Kinsey a mai spus că a intervievat 9 bărbaţi care avuseseră contate sexuale cu copii. Aceşti bărbaţi i-au descris reacţiile copiilor. Aceste fapte au cauzat nelinişti cu privire la abordarea lui Kinsey a cercetării.

Datele incluse în suportul de informaţie masculin nu ar fi putut fi obţinute fără colaborarea unor pedofili. Institutul Kinsey contestă acuzaţiile, afirmând că Alfred a folosit informaţia obţinută de la un subiect, şi a prezentat-o ca provenind din partea mai multor indivizi. În plus, oamenii sunt îngrijoraţi din cauza eşantionului folosit de acesta în cercetarea sa. Teoretic, colectarea de probe este un simplu procedeu statistic. Se pare însă că Alfred Kinsey a utilizat un număr dispoporţionat de deţinuţi, prostituate, şi mai ales de bărbaţi homosexuali. Nu a folosit deloc persoane de culoare neagră. Toate aceste dovezi au dus la apariţia unei mişcări anti-Kinsey în toată lumea, mişcare care a fost începută de Judith Reisman în anul 1981.

Dupa Bryan Johnson
Preluare TopTenz

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________