30 April 2017

Îmi place Ieudul fără ieşire din 10 motive



__________________________________________________________________________________


Îmi place teatrul studenţesc. Am zece motive pentru care îmi place atât de mult Ieudul fără ieşire. Află-le şi tu!

1. Ai ocazia să asculţi muzică live. Muzică bună, live. Una chitară şi una voce.

2. Actorii sunt tineri, frumoşi şi le vibrează în trupuri şi în vorbire dorinţa să-ţi arate că sunt în stare să joace bine. La teatrul „Podul”, chiar îţi arată.

3. Dacă intri în sală, ca mine, fără să ştii cine e Ioan Es. Pop, îţi spune lumea.

4. Dacă nu ştii ce e ăla Ieud, ori pe unde se află, îţi spune lumea.

5. Apoi actorii, patru la număr – de fapt, nu! – trei actriţe şi un actor, îţi arată de ce e Ieudul fără ieşire.

6. Poţi beneficia de o observare clară a acţiunii din scenă, pentru că… faci parte din scenă. Uneori, cei patru se apropie la mai puţin de 10 centimentri de tine.

7. Îţi poţi schimba toate vechile păreri despre pânza de păianjen. Inclusiv prejudecăţile.

8. Poţi afla, din context, cine e Cilioaia.

9. Îţi poţi da seama ce reprezintă o fată gheţie.

10. E posibil ca după vizionarea piesei de teatru-lectură să înţelegi mai multe despre căminişti. Dacă eşti căminist/ă, acest spectacol e pentru tine!

Teatrul “Podul” se află în incinta Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Trebuie să urci nişte scări. Cred că e la ultimul etaj.

Dare for it!

 

„Ieudul fără ieşire” vă este oferit de următoarele persoane:
Actorii: Anda Saltelechi, Cristian Rus, Sandra Şimon, Rodica Bunea.
Muzica: Ioana-Teodora Spînu, Liviu Negru.
Videoproiecţii: Vlad Rotaru şi Crista Bilciu.
Regia: Crista Bilciu.
Text: Ioan Es. Pop.

 

Foto gatiti la acest LINK.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Comments

  1. Dar despre ce spectacol e vorba? Cine l-a regizat? Cum se numesc actorii? Dar muzicienii? Nu se înţelege nimic!

    • Dan Nicu says:

      @Eva:

      1. Ne cerem scuze pentru scăpare.
      2. Aveţi mai sus informaţiile pe care le-aţi solicitat.