13 December 2017

“Lautrec la bordel” – condiţia umană în 10 ipostaze



__________________________________________________________________________________

lautrec la bordelPiesa de teatru “Lautrec la bordel” după Mario Moretti pusă în scenă la “Metropolis”, dă de gândit oricui o vizionează. Viaţa şi moartea, arta, creaţia, înălţarea şi decăderea umană, toate aceste teme sunt prezente, într-o manieră complementară, şi în textul piesei. În regia lui Horaţiu Mălăele, “Lautrec la bordel” reprezintă o incursiune în Parisul sfârşitului de secol XIX, la nivelul experienţelor umane immediate.

În continuare vom încerca să facem o analiză succintă a piesei pe baza mai multor elemente din ea, zece la număr, păstrând însă deznodământul pentru noi, cei care am văzut piesa. Profităm de această ocazie ca să vă recomandăm şi dumneavoastră, dragi prieteni, să mergeţi la teatrul „Metropolis”, situat pe str. Mihai Eminescu, nr. 89, şi să vizionaţi piesa.

Am vorbit despre condiţia umană în titlu, or, în cazul de faţă hedonismul, narcisismul, atracţia reciprocă, sexul, admiraţia, iubirea, dispreţul, dezgustul, ura, moartea, se împletesc între ele, oferindu-ne un caleidoscop al întâmplării de a exista, al privilegiului, dar şi poverii de a fi om.

1. Hedonismul

Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez din a doua jumătate a secolului XIX, descendent dintr-o familie de nobili, îşi găseşte în satisfacerea plăcerilor trupeşti de tot felul (însoţite de multă muncă în domeniul desenului şi picturii) un debuşeu pentru trăirea, aşa cum îşi doreşte, a unei vieţi marcate de invaliditate. Pictorul duce o viaţă de noapte, bea cantităţi enorme de alcool, suferă, dar îşi ascunde suferinţa în aşa-numita “Casă a plăcerilor” – bordelul pe care îl frecventează.

2. Narcisismul

Atât Henri, cât şi celelalte personaje, în special Aristide Bruant (Vlad Ivanov) – prieten al lui Henri, Alphonso, tatăl său, dar şi cele două matroane ale “casei plăcerilor”, sunt, într-o anumită măsură, autosuficiente şi se complac într-o autoveneraţie care pentru unii dintre ei (ele) se dovedeşte fatală.

3. Atracţia reciprocă

În ciuda invalidităţii sale (Lautrec a suferit în adolescenţă accidente la ambele şolduri, care i-au obstrucţionat creşterea oaselor picioarelor, pictorul rămânând la statura de 152 cm şi deplasându-se cu dificultate), prezenţele feminine sunt frecvente pe lângă talentatul şi tot mai cunoscutul pictor. Şi nu este vorba doar de cele din “casa plăcerilor”, ci şi de unele celebrităţii ale epocii, precum Suzanne Valadon (Ana Covalciuc) şi Jane Avril (Simona Pop).

4. Sexul

Personalitate cuceritoare şi vulcanică, Lautrec (interpretat, ca protagonist al piesei, de către George Ivaşcu) emană o sexualitate debordantă, pe măsura vieţii la turaţii maxime pe care o duce. Atât în bordel, cât şi în propriul său atelier, sexul este şi el pus sub semnul autoconsolării şi al depăşirii frustrărilor, apărând ca un mijloc de reconfirmare a masculinităţii amputate de invaliditate.

5. Admiraţia

Henri de Toulouse-Lautrec este, în acelaşi timp, o persoană luată în zeflemea şi tratată cu condescendenţă din cauza modului în care arată, evitată şi condamnată din cauza modului său depravat de viaţă, dar şi un om admirat, mai în taină sau mai pe faţă, de majoritatea celor care-l cunosc. Fie că aceştia (acestea) o recunosc sau nu, chiar dacă unii dintre ei (sau ele) îl condamnă, prezenţa pictorului trezeşte sentimente şi senzaţii amestecate şi adesea mai curând pozitive decât negative celor care-l înconjoară.

6. Iubirea

lautrec la bordel - George Ivaşcu

E foarte greu de spus dacă în această amestecătură de depravare, decădere umană, alcoolizare, libertate totală de manifestare, plăceri fizice şi carnale, este loc pentru iubire între oameni. Aş spune că mai curând ar putea fi loc pentru iubirea pe care oamenii o resimt faţă de nişte obiecte neînsufleţite, nişte lucruri, activităţi, stări, sau concepte. Unora le place să facă sex, alţii îşi imaginează că fac dragoste chiar dacă fac, în realitate doar sex, imaginându-şi numai că se iubesc. “Sex… poate face orice nenorocit” afirmă personajul Lautrec la un moment dat. Totuşi, acesta îşi iubeşte, fără îndoială, ocupaţia de bază – pictura, la fel cum alte personaje îşi iubesc propriile ocupaţii. Tatăl lui Lautrec, de exemplu, adoră vânătorile şi cursele cu cai. Iubirea între oameni apare, astfel, ca un soi de “fata morgana”, un miraj, o iluzie considerată atât de îndepărtată de aburii beţiei şi depravării care plutesc în atmosfera locului şi timpului dat, încât nici nu este problematizată calea către ea. Probabil, n-are nici un rost.

7. Dispreţul

Din punctul meu de vedere, Lautrec este prezentat în piesă (aşa cum, fără îndoială, reiese şi din biografia lui), drept un masochist într-o anumită măsură. Înotând într-un ocean de dispreţ după părăsirea casei părinteşti, fie din cauza staturii sau a handicapului său fizic, fie din cauza originii sale nobile într-un mediu în care se acutiza lupta de clasă, fie din cauza ocupaţiilor sale greu de digerat pentru cei mai mulţi, pictorul se afundă tot mai mult în mediile rău-famate ale Parisului (cabaretele Militon şi Moulin Rouge, şi altele). El este într-atât de obişnuit cu dispreţul celor din jur, încât nu-i pasă absolut deloc de imaginea sa publică. Ba chiar nu are nici o reţinere în a perpetua şi a adânci statutul său de persoană nefrecventabilă pentru cei din societatea înaltă.

8. Dezgustul

Impresia de respingere, de murdărie, pe care o produce periplul prin multiplele faze ale existenţei şi devenirii lui Henri de Toulouse-Lautrec şi ale oamenilor care îl înconjoară, este, în fapt, o trăsătură tipic umană, normală, naturală, având în vedere necesitatea vizualizării realităţii aşa cum este ea, dezgolită, fără paravane care să-i altereze esenţa. Şi, uneori, fără perdea – nu e grav, e firesc. Astfel, dezgustul este şi el o senzaţie prezentă în paleta care alcătuieşte impresia generală după vizionarea piesei.

9. Ura

Dacă se spune că de la dragoste la ură nu e decât un singur pas, atunci aceasta ar putea fi maniera raportării la viaţă, la existenţă, a lui Henri de Toulouse-Lautrec. El îşi iubeşte viaţa cu ardoare, deoarece ea îi oferă posibilitatea vânării experienţelor, trăirilor, inspiraţiei, totul cu o viteză nebună. În acelaşi timp, el ajunge să-şi urască viaţa din cauza părţii ei întunecate, care-şi face întotdeauna simţită prezenţa. Sănătatea dintotdeauna şubredă a lui Lautrec se dărâmă ca un castel din cărţi de joc sub povara aburilor alcoolului, şi pictorul este absorbit de vârtejul degradării, al dezumanizării şi al urii oarbe.

10. Moartea

“Bătrâna cu coasa” îşi face şi ea apariţia, însă nu vă spunem unde, când, cum şi în ce fel, deoarece v-a promis în debutul acestei cronici că lăsăm deznodământul exclusiv în grija ochilor şi minţii dumneavoastră.

Spectacolul “Lautrec la bordel”, după Mario Moretti, în traducerea Angelei Ioan, poate fi vizionat la teatrul Metropolis din capitală.

Distributia
George Ivaşcu – Henri de Toulouse Lautrec
Vlad Ivanov – Aristide Bruant
Ana Covalciuc – Suzanne Valadon
Ozana Barabancea – Madama
Ruxandra Maniu – Matroana 1
Raluca Vermeşan – Matroana 2
Cristina Ilin – Paulette/Rosa la Rouge
Gilda Stan – Claudine
Iulia Vântur – Adele, mama lui Henri
Augustin Pop – Alphonso, tatăl lui Henri
Simona Pop – Jane Avril
Orlando Petriceanu/Alex Minculescu – Marcel
Raluca Dinculescu – Jane Pantera
Oana Dragnea – Alter-Ego
Valentin Florea – Valentin de Cauciuc

Regia
Horaţiu Mălăele

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________