28 April 2017

Nota 10 pentru orientările noi în teoria şi practica predării



__________________________________________________________________________________

Echipa zeceintop vă propune de data aceasta o delimitare a aspectelor orientărilor noi în teoria şi practica predării, pornind de la premisa că predarea eficientă presupune comunicare între cadrul didactic şi copii. Mai mult decât atât, a preda înseamnă a construi cunoaşterea şi concepe procesul de învăţământ în mod special, ca activitate de predare-învăţare-evaluare.

10. Predarea eficientă

Predarea eficientă se realizează prin trei operaţii complementare: operaţia de definire,concretizată în descrierea unor episoade, situaţii şi identificarea lor la nivelul unor semne, simboluri; operaţia de expunere în care conceptele sunt definite, se compară şi clasifică prin demonstraţii; operaţia de explicare ce asigură susţinerea actului predării.

9. Acţiunea de predare

Asamblarea operaţiilor de definire-expunere-explicare la nivelul acţiunii de predare, solicită educatorului nu numai să transmită cunoştinţele într-un mod logic dar şi să-l îndrume pe copil astfel încât acesta să-şi mânuiască singur cunoştinţele într-un mod logic.

8. Factorii determinanţi

Predarea nu se limiteză la ceea ce se întâmplă în clasă, ci se extinde dincolo de clasă, de unitatea de învăţământ. Factorii determinanţi ai predării eficiente sunt: personalitatea celui care predă; calitatea procesului; cultura proprie asupra procesului predării; factorii sociali.

7. Entuziasmul profesorilor

Profesorii eficienţi sunt entuziaşti faţă de materia pe care o predau, sunt prietenoşi, veseli, înţelegători, intuitivi.

6. Modelele de predare

Predarea eficientă identifică o serie de modele de predare din perspectiva proiectării curriculare: modele de predare comportamentale în care orientarea predominantă a mesajului pedagogic este în direcţia atingerii unor performanţe finale; modele de predare orientate asupra proceselor cognitive logice, care stimulează corelaţia dintre mesajul pedagogic transmis de educator şi acţiunea eficientă a copilului; modele de predare bazate pe programare care sunt interacţionale, formativ-persuasive.

Predarea atinge astfel condiţia sa pedagogică esenţială, definitorie „a învăţa pe altul”, respectiv a determina învăţarea la nivelul stabilirii obiectivelor, gândirii sarcinilor, elaborării strategiilor, cu implicarea resurselor reglatorii proprii învăţării continue, formative ca parte integrată deplin în structura de funcţionare a oricărei activităţi de educaţie şi instruire.

5. Stilul de predare

Stilul de predare al educatorului asigură un caracter presonal al predării, orientează predarea prin trăsături permanente, are valoare metodologică pentru situaţiile problematice ale actului instructiv-educativ.

4. Stilul de conducere autoritaristă

Stilul de conducere autoritaristă împiedică copilul să-şi spună părerea, să aibă iniţiativă; se va inhiba, va învăţa mecanic, strict ce i s-a predat, fără să facă cercetări sau să vină cu noutăţi. Educatorul menţine o anumită distanţă faţă de grup şi nu va permite copilului să se raporteze la descriptori, să-şi găsească singur greşelile , să se autoevalueze.

3. Stilul de conducere democratică

Stilul de conducere democratică – lasă copilului posibilitatea să ia iniţiativă, să-şi valorifice experienţa proprie. Educatorul cooperează şi conlucrează cu copiii, elaborează şi propune mai multe variante de predare-învăţare, copiii având posibilitatea să aleagă, să se asocieze cu cine doresc pentru rezolvarea sarcinilor de învăţare. Educatorul prezintă criterii comune de apreciere, lăudare, de criticare, pe care le respectă împreună cu copiii.

2. Stilul „laissez-faire”

Stilul definit prin „laissez-faire” – educatorul este implicat pasiv în actul educativ, indiferent, acceptă deciziile copiilor, consideră mereu că este suficient ceea ce predă şi cum predă şi că elevii înţeleg totul.

1. Nota bene!

Cele trei stiluri pot avea efecte care diferă: astfel, în cazul stilului de conducere autoritaristă se pot genera comportamente de învăţare mecanice de tip executorii, disponibilităţi spre agresivitate; conducerea democratică poate crea mentalitatea de participare voluntară, iar stilul „laissez-faire” este cel mai deficitar – nivelul scăzut al exigenţelor pedagogice ale predării lăsarea procesului didactic să meargă de la sine nu poate avea decât rezultate slabe la învăţătură şi conduită.

Surse de documentare orientativă

  1. Didactica postmodernă” – Mihai Stanciu, Ed. Univ., Suceava, 2003.
  2. „Instruire şi învăţare”, ediţia a II-a revizuită – Neacşu I., E.D.P. Bucureşti, 1999.

Sursa foto

http://www.dbt.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________