28 June 2017

Top 10 cel mai bine îmbrăcate cupluri ale anului



__________________________________________________________________________________

Covorul roşu este unul dintre locurile care le îngrozesc pe multe dintre persoanele publice. De ce? Pentru că e atât de greu să compună un look cu care să dea pe spate pe toată lumea. Si dacă de unul singur e atât de dificil, atunci în doi e şi mai greu. Din păcate, sunt puţine cupluri din viaţa mondenă care reuşesc să fie fashion-iconuri împreună. Tocmai de aceea, noi le apreciem foarte mult pe cele zece perechi care se înscriu cu succes în categoria „Cel mai bine îmbrăcate cupluri ale anului”. Să vedem care sunt.

10. Diane Kruger şi Joshua Jackson

Am ştiut dintotdeauna că Diane Kruger este un adevărat icon când vine vorba de modă, dar nu ştiam asta şi despre partenerul ei de viaţă. Cu toate astea, recent, Joshua Jackson  a trecut la un alt nivel, iar stilul său s-a schimbat foarte mult. Cei doi arată minunat împreună.

9. Barack Obama şi Michelle Obama

Casa Albă nu a fost niciodată atât de fashion! Preşedintele Barack Obama arată întotdeauna excelent în costumele sale impecabile, iar stilul unic şi feminin al soţiei sale este, cu siguranţă, o gură de aer proaspăt pentru moda din viaţa politică.

8. Catherine, Ducesa de Cambridge şi Prinţul William, Ducele de Cambridge

Orice ţinută ar purta Kate, a doua zi sigur va fi „notată” cu „foarte bine” undeva într-o revistă de modă, semn că Ducesa de Cambridge a devenit un model de urmat când vine vorba de alegerea ţinutelor. Şi deşi Catherine tinde să fure atenţia luminilor, nici Prinţul William nu este mai prejos în costumele lui cambrate. Un cuplu minunat, nu-i aşa?

7. Miranda Kerr şi Orlando Bloom

Îngeraşul Victoria’s Secret, Miranda Kerr, frânge inimi după inimi. Şi nu numai pe cele ale bărbaţilor ci şi pe cele ale miilor de fete care şi-ar dori să aibă stilul ei. Miranda Kerr îşi alege cu grijă fiecare ţinută şi impresionează cu outfiturile sale de fiecare dată când iese din casă. La fel face şi soţul său, Orlando Bloom. Oare şi fiul lor, Flynn, va fi tot un trendsetter?

6. Justin Timberlake şi Jessica Biel

Stilul degajat al celor doi îi complimentează perfect. Ei poartă orice ţinută într-un mod super lejer, tineres. Ce să mai, sunt printre preferaţii noştri. Un cuplu trendy!

5.  Will Smith şi Jada Pinkett-Smith

Ştiţi vreun cuplu mai talentat şi mai amuzant de atât? Vă întrebaţi pe cine a moştenit Willow Smith? Ei bine, chiar pe părinţii ei. Două vedete super stilate care îşi schimbă în permanenţă garderoba pentru a-i face fericiţi pe criticii de modă. Iar nouă chiar ne plac!

4. Kanye West şi Kim Kardashian

Unul dintre cele mai mediatizate cupluri la acest moment. Nouă ne plac foarte mult. De ce? Pentru că de când l-a cunoscut pe Kanye, stilul lui Kim a evoluat enorm şi într-un sens pozitiv. Sunt superbi!

3. Ryan Gosling şi Eva Mendes

„Cel mai sexi bărbat din lume” la ora actuală nu se putea îndrăgosti decât de regina stilului, Eva Mendes. Noi ne bucurăm că s-a întâmplat aşa pentru că fiecare apariţie a lor împreună este, clar, de nota 10!

2. Beyonce şi Jay-z

Beyonce este o regină a zilele noastre. Este cântăreaţă, dansatoare, om de afaceri, designer şi multe altele. Dar mai presus de toate, este o femeie puternică şi de succes. El este, pur şi simplu, unul dintre zeii industriei muzicale. Stilurile lor se completează perfect. Împreună formează un cuplu de invidiat!

1. Brad Pitt şi Angelina Jolie

Mai este nevoie de vreo descriere? Probabil că nu. Sunt pur şi simplu Brad şi Angelina. Actori talentaţi, filantropi, oameni frumoşi, părinţi dedicaţi, soţi iubitori şi fashion-iconuri pe deasupra. Ce poţi să vrei mai mult de la ei?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________