13 December 2017

Top 10 mari monarhi



__________________________________________________________________________________

De-a lungul timpului, omenirea a avut parte de lideri buni şi lideri răi. Au existat pe deoparte dictatori şi pe de cealaltă regi binevoitori. Această listă îi prezintă pe cei mari monarhi din istoria lumii, acei lideri care le-au oferit popoarelor pe care le-au condus o viaţă mai bună.

10. Suleiman I (Imperiul Otoman)

6 noiembrie 1494 – 7 septembrie 1566

Suleiman I, cunoscut şi ca Suleiman Magnificul, a fost sultanul Imperiului Otoman pe o perioadă de  69 de ani. Domnia sa este cea mai lungă din istoria turcilor! De asemenea, perioada lui Suleiman a marcat începutul unei epoci de aur pentru Imperiul Otoman, care cuprindea în acea vreme Orientul Mijlociu, Europa de Sud Est şi insula Rodos.

9. Iacob I al Angliei

24 martie 1603 – 27 martie 1625

Iacob I, cunoscut drept „cel mai înţelept nebun din creştinătate”, a fost primul rege al Angliei şi Scoţiei. Sub regula sa, cele două regate au fost unite. Literatura şi artele fine au înflorit în timpul domniei sale. El însuşi a scris numeroase cărţi şi poeme. De asemenea, schimburile internaţionale făcute prin  Compania Britanică a Indiilor de Est au crescut dramatic.

8. Ioan al III-lea Sobieski (Polonia şi Lituania)

1674 – 1696

Ioan al III-lea Sobieski, cunoscut drept „Leul din nord”, a fost un geniu militar şi politic. Porecla i-a fost atribuită după ce i-a învins pe turci în asediul Vienei. Sub domnia sa, Polonia a devenit un stat stabil, înfloritor.

7. Împăratul Meiji (Japonia)

3 februarie 1867 – 30 iulie 1912

Când Meiji a devenit împărat al Japoniei la vârsta de 14 ani, ţara era una primitivă şi izolată. La finalul domniei sale, Japonia era o superputere industrială şi, mai târziu, a devenit şi una mondială.

6. Gustav Adolf (Suedia)

30 0ctombrie 1611 – 6 noiembrie 1632

Gustav Adolf a fost regele Suediei timp de 21 de ani. În timpul domniei sale, Suedia a devenit o adevărată putere a Europei. Gustav Adolf şi-a condus armata protestantă într-un război cu armatele catolice din Franţa şi Spania, război numit „Războiul de Treizeci de Ani”. Regele a murit în luptă, dar chiar şi după decesul său Suedia a fost recunoscută drept o mare putere militară.

5. Augustus

16 ianuarie 27 î.Hr. – 19 august 14 d.Hr.

Augustus a fost primul împărat al Imperiului Roman. Domnia sa a durat 41 de ani, timp în care infrastructura şi regimul militar al Romei au fost îmbunăţătite. Augustus a reformat chiar şi sistemul de taxe. Domnia sa este cunoscută drept Pax Romana (Pacea Romană), pentru că în această perioadă diplomaţia a înflorit.

4. Cirus al II-lea cel Mare (Persia)

559 î.Hr. – 530 î.Hr.

Cirus al II-lea, zis şi Cel Mare, a condus Persia timp de 30 de ani. În timpul domniei sale, Imperiul Persan s-a extins în majoritatea Orientului Mijlociu (Iran, Israel, Mesopotamia). Sub regimul lui au fost improvizate drepturile omului şi strategiile militare.

3. Frederic al II-lea al Prusiei

31 mai 1740 – 17 august 1786

Frederic al II-lea, cunoscut şi ca Frederic cel Mare, a fost regele Prusiei pe o perioadă de 46 de ani. În timpul domniei sale, graniţele Prusiei s-au extins, cuprinzând Prusia de Vest şi Silezia. Infrastructura, regimul militar şi procesul birocratic au crescut în timpul lui Frederic al II-lea.

2. Victoria a Marii Britanii

20 iunie 1837 – 22 ianuarie 1901

Regina Victoria a fost conducătoarea Marii Britanii timp de 67 de ani, mai mult decât orice monarh britanic. În timpul domniei sale, Imperiul Britanic acoperea aproape un sfert din suprafaţa Planetei, fiind cel mai mare imperiu din toate timpurile. Era ei s-a numit era victoriană, o vreme în care puterea Regatului Unit a atins punctul maxim.

1. Ludovic al XIV-lea al Franţei

14 mai 1643 – 1 septembrie 1715

Ludovic al XIV-lea, supranumit „Regele Soare”, a domnit pe tronul Franţei timp de 72 de ani, mai mult decât oricare alt monarh european. Sub conducerea sa, Franţa a devenit cea mai puternică ţară din Europa. Ludovic a pus capăt feudalismului şi a modernizat ţara, iar regimul militar şi artele fine au înflorit. Ludovic credea cu desăvârşire în dreptul divin al regilor şi spunea că el este soarele, iar curtenii săi şi întregul popor trebuie să se învârtă în jurul său ca planetele.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Comments

  1. Superb articol. Nota 10