28 April 2017

Top 10 mascote ale Campionatului Mondial de Fotbal



__________________________________________________________________________________

Dacă tot am vorbit despre mascotele de la Jocurile Olimpice, este timpul să ne îndreptăm atenţia spre o altă mare competiţie sportivă: Campionatul Mondial de Fotbal. Cât timp visăm cu ochii deschişi la calificarea naţionalei noastre de fotbal la Mondialul din 2014 care se va desfăşura în Brazilia, vă invităm să privim înapoi în timp la mascotele care au animat bucuria suporterilor la cele mai frumoase turnee finale.

10. Willie

Willie a fost prima mascotă din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. El a fost imaginea turneului desfăşurat în 1996 în Anglia şi era un leu, simbol al Marii Britanii. Acesta purta un tricou cu steagul Regatului Unit pe care stăteau inscripţionate cuvintele „WORLD CUP” (Cupă Mondială). Se pare că Willie le-a purtat noroc  englezilor, care au câştigat în acel an primul şi singurul titlu mondial.

9. Juanito

Acest băiat a fost mascota Campionatului Mondial găzduit de Mexic în 1970. Numele său este Juanito, diminutiv al spaniolescului „Juan”. Băiatul este îmbrăcat în tricoul fotbaliştilor mexicani din acea vreme şi poartă un sombrero pe care scrie „MEXICO ’70”.

8. Tip şi Tap

Cei doi băieţi veseli au reprezentat Campionatul Mondial desfăşurat în Germania de Vest în 1974. Deşi Tip şi Tap simbolizau întru totul puştii germani tipici, mass-media i-a acuzat pe organizatori că ar fi copiat mascota pe care Mexicul a folosit-o în 1970. Toate ca toate, cei doi băieţi au fost ca un talisman pentru nemţi, aceştia câştigând Mondialul în acel an.

7. Naranjito

Naranjito este o portocală, fruct emblematic pentru Spania, ţara organizatoare a Campionatului Mondial din 1982. În spaniolă, „Naranja” înseamnă portocală, de unde şi diminutivul „Naranjito”. Mascota era îmbrăcată în costumul naţionalei de fotbal a Spaniei şi a beneficiat chiar şi de un show animat care dura 20 de minute.

6. Striker

Striker a fost mascota Campionatului Mondial de Fotbal organizat de Statele Unite în 1994. Câinele a fost creat de cei de la studiourile Warner Bros şi avea menirea de a-i încuraja pe americani să urmărească un sport mai competitiv şi mai spectaculos decât plictisitorul lor „soccer”.

5. Footix

Footix era un cocoş, unul din cele mai reprezentative simboluri ale Franţei, ţară care a organizat Campionatul Mondial din 1998. Numele său este o combinaţie între cuvintele „football” şi „Asterix”, care simbolizează unul dintre personajele emblematice ale Franţei. Footix era acompaniat de Tricolore, mingea oficială din acel an, iar pe pieptul său stătea scris: „France ’98”.

4. Ato, Kaz şi Nik

Cupa Mondială din Coreea de Sud şi Japonia din 2002 a fost primul turneu de acest gen desfăşurat în 2 ţări diferite. De asemenea, turneul a fost şi primul care a avut trei mascote. Ato, Kaz şi Nik, supranumiţi şi „Sfericii”, erau trei creaturi excentrice, fantastice, care veneau de pe o altă planetă unde se practica un sport similar cu fotbalul terestru.

3. Goleo VI

Goleo VI a fost mascota oficială a Campionatului Mondial din 2006 organizat de Germania. Spre deosebire de celelalte mascote care erau nişte desene animate, Goleo VI era un leu din pluş care purta doar un tricou. El era însoţit de o minge vorbitoare, „Pille”, plină de umor şi şarm.

2. Zakumi

Cupa Mondială organizată de Africa de Sud în 2010 a fost aşteptată de întreaga lume cu sufletul la gură. Şi la cel puţin un capitol, africanii s-au descurcat de minune. Vorbim despre Zakumi, mascota care întruchipa un leopard (spiritul Africii de Sud). Numele său este format din Za, care simbolizează Africa de Sud şi Kumi, care înseamnă zece (referire la anul respectiv). Zakumi a primit şi o coafură verde, pentru a se putea camufla mai bine pe terenul de joc.

1. Fuleco

În 2014, Brazilia va fi gazda Campionatului Mondial de Fotbal. Pe lângă fotbalişti, deliciul fanilor va mai fi făcut şi de Fuleco, mascota ediţiei. Acesta este un tatu îmbrăcat într-un echipament de fotbal care ţine în mână o minge. Numele său a fost ales în urma unui vot online şi este o combinaţie între cuvintele „futebol” (fotbal) şi „ecologia”. Ne vedem în 2014, Fuleco!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________