16 September 2014

Top 10 oameni de știință extrem de dedicaţi



__________________________________________________________________________________

Pe piatra de mormânt a nemuritorului pionier de zbor, Otto Lilienthal, erau gravate următoarele cuvinte: „Trebuie să fie făcute sacrificii”. În goana după cunoașterea științifică şi descoperire, vor exista întotdeauna cei care ies înainte, mai presus de chemarea datoriei. Acest articol nu este pentru acei oameni curajoși, ci este pentru aceia care s-au lansat dincolo de chemarea datoriei, pe o motocicletă făcută din știință şi nebunie.

 

10. Robert Bunsen

Născut în 1811, Robert Bunsen este cunoscut acum pentru invenția care îi poartă numele, faimosul arzător Bunsen (în realitate dezvoltat de asistentul lui, dar asta e o altă poveste). Această ispravă, oricum, nu este singura invenție remarcabilă a lui, mulțumită unui aspect minor al istoriei: Robert Bunsen a fost un fel de răspuns științific a lui Die Hard.

În timpul anului 1840, Bunsen a decis să lucreze cu compuși cunoscuți sub numele de cacodili, în ciuda faptului că aceștia erau destul de riscanți. Mai exact sunt extrem de explozivi, foarte toxici (conținând arsenic), pasibil de ardere în aer uscat şi poate cel mai grav dintre toate, numele de cocadil este derivat din cuvântul grecesc „miros rău”. Netulburat şi pregătit să experimenteze, Bunsen a păşit curajos în ring …şi a pierdut rapid un ochi (previzibil) din cauza unei explozii cu cacodili.
Această întâmplare nu a fost de ajuns să diminueze dedicarea lui Bunsen şi şi-a continuat studiile exact până când s-a îmbolnăvit din cauza arsenicului. A continuat să experimenteze cu cacodili, sfidând efectele arsenicului, care includeau crampe musculare, diaree severa, paralizie parțială şi chiar moarte – a suferit de toate aceste boli la un moment dat.

În cele din urmă, după o impresionanta (şi cam derutantă) perioadă de șase ani în care a trăit cu cacodilii, s-a mutat la o munca mai sigură. Adică, lua mostre de gaz din vulcani şi insufla aer din furnal.

 

9. Francis Bacon

Unul dintre cele mai influente şi faimoase figuri ale secolului al XVI-lea, Francis Bacon a fost un renumit om de știință, politician, avocat, filosof şi ei bine, se pare că a făcut de toate.
În afară de rata în creştere a șomajului din Anglia făcând treaba tuturora, numele delicios de Bacon, a pionierat metoda științifică care se folosește şi astăzi.

Una dintre multiplele contribuții la știință, a fost descoperirea faptului că zăpada poate fi folosită pentru a conserva mâncarea: când a avut această idee, Bacon a decis că nu e timp de pierdut şi a plecat nesăbuit în zăpadă să investigheze, fără să se îmbrace corespunzător sau să se întoarcă la căldură în ciuda temperaturilor foarte scăzute. S-a îmbolnăvit şi a murit în cele din urmă de pneumonie, dar cel puțin curcanul umplut cu zăpadă a fost conservat.

 

8. John Stapp

În 1940 se credea că numărul forțelor gravitaționale necesare pentru a omorî un om erau 18 g. John Stapp a decis să schimbe acest lucru şi a făcut în același fel în care orice om de știință rațional ar fi făcut-o: s-a legat de o racheta şi şi-a supus corpul la asta.

A efectuat numeroase variații ale acestor experimente mai încet de-a lungul carierei sale, suferind o mulțime de accidente, printre care mâini şi coaste rupte, mișcare de retină şi diverse alte traume, care în cele din urmă au dus la probleme persistente cu vederea de-a lungul vieţii datorită spargerii vaselor de sânge din ochii săi. Va gândiți probabil că poate acest lucru l-a făcut să renunțe la experimente, dar vă înșelați; un om într-o rachetă e greu de oprit. Într-unul dintre experimentele sale finale, s-a supus unei forţe gravitaționale de 46,2.

 

7. Santorio Santorio

Santorio a fost un italian de aceeași profesie şi coleg cu Galileo, care se întâmpla să fie obsedat de cum funcționează corpul omenesc. Era atât de obsedat încât a ales, timp de 30 de ani (din 1590 până în 1620) să trăiască într-o cameră mică suspendată de scări uriașe. De asemenea, a cântărit tot ce intra în corpul său.. dar şi tot ce ieșea, ceea ce trebuie să fi fost cel mai puțin plăcut şi ciudat experiment din listă. „Experimentul” său este sărbătorit pretutindeni pentru metoda sa empirica (cântărind orice şi asigurându-se că toate constatările sunt precise) şi de acolo provine şi studiul metabolismului uman.

 

6. Lazzaro Spallanzani

Un alt italian cu o altă obsesie, de data aceasta legată de digestie, a fost Lazzaro Spallanzani care cu regularitate înghițea bureți prinși pe o sfoară, pe care îi scotea înapoi odată ce absorbeau fluidul din stomacul său. Probabil acest lucru nu era destul de ciudat, deoarece el a continuat să adauge diverse feluri de mâncare pe acești bureți şi chiar să îi ţină sub braţ (ducându-i cu el la diverse evenimente, ca de exemplu la slujba de la biserică) pentru a putea observa digestia în acțiune. Studiile lui au pus bazele înţelegerii digestiei din ziua de azi.

 

5. John Scott Haldane şi John B. S. Haldane

Un fiziolog britanic cu o admirabilă dedicare, care părea lipsit de instinctul de autoconservare, John Scott Haldane a fost cunoscut pentru cunoștințele sale despre sistemul respirator, împreună cu a sa „auto-experimentare îndrăzneaţă” – şi anume, se izola într-o camera fără aer şi se supunea unor cocktail-uri de gaze letale în timp ce înregistra efectele în mintea şi trupul său.
Fiul acestuia, John B.S. Haldane a păşit pe urmele tatălui său, şi se lipsea de oxigen atât de mult încât să declanșeze o criză care îi pricinuia perforarea timpanului.
Experimentele lui John Scott au dus la o gamă largă de descoperiri care au legătură cu funcționarea corpului uman, natura gazelor şi intersectarea dintre cele două.

 

4. Werner Forssmann

Forssmann a speculat că anumite droguri pot fi administrate în sistemul circulator şi pot avea efecte dacă sunt administrate direct în inimă; acesta era principiul de bază, care a devenit o procedură revoluționară, cateterizarea cardiacă. Pentru a testa această procedură, a angajat o asistentă să îl ajute, aceasta a acceptat cu condiția ca el să execute operația pe ea, în loc de el.
A urcat-o pe masa de operații…şi apoi a început operația pe el, ea țipând probabil „e prea periculos!’. Când era încă sub efectul anestezicului local a mers înainte şi a injectat cateterul uretic în venă şi apoi direct în inimă. Amintiți-vă data viitoare când vă mai plângeți de o injecție.

 

3. Dr. Barry Marshall

Împreună cu partenerul său, Dr. Robin Warren, Marshal a studiat bacteria Helicobater Pylori când a devenit convins de conexiunea dintre bacterie şi afecțiunile ca ulcer digestiv şi cancer gastric.
A fost ridiculizat de oamenii de știință şi de doctori, dar el a răspuns făcând cel mai ridicol lucru la care s-ar fi putut gândi: a mâncat o porție întreagă de mâncare plină cu bacteria Petri.
După 3 zile a început să aibă greață şi halitoză, după 5 zile a început să vomite, iar la 8 zile a demonstrat că corpul său a devenit o fermă de bacterii, avansând în acest fel științele medicale contemporane şi demonstrând tuturor că au greșit, în cel mai nebunesc şi minunat mod posibil.

 

2. Pierre şi Marie Curie

Un duo francez, soț şi soție, cu un interes înfocat pentru radiații, Pierre şi Marie Currie, au definit termenul « radioactivitate ». Au făcut un efort în a testa cum această ciudată activitate – pe care ei o bănuiau că ar fi dăunătoare pentru oameni – ar afecta pielea, perechea stabilind o metoda pentru cercetare. Pierre şi-a turnat radiu neprelucrat pe braț, scuipând pe ochi pentru protecție şi precauție. După câteva zile, brațul său a devenit roșu şi s-a inflamat; cu cât stătea mai mult cu atât durerea se intensifica şi rana se mărea. Acest lucru a enervat perechea şi au continuat să experimenteze pentru încă câteva luni, căpătând cunoștințe în răni provocate de radiații, plus alte „diferite modificări ale mâinilor noastre în timpul cercetărilor”.

 

1. Stubbins Ffirth

Într-un efort de a demonstra că febra galbenă nu e contagioasă (dar chiar e), Ffirth a trecut granițele igienei, a decenţei şi chiar a sănătății. Şi-a făcut tăieturi pe braț şi apoi le-a umplut cu vomă de la pacienții bolnavi de febră galbenă sau a turnat direct în pupilă. A trecut apoi la sânge, salivă şi urină, în caz că cineva nu era destul de dezgustat. La final, munca sa a fost în zadar – mostrele pe care le obținuse de la pacienții săi trecuseră de punctul de a mai fi contagioase; ne imaginăm că ar fi devastator să descoperi asta după ce ai petrecut luni întregi de înghițit vomă.

Preluare TopTenz

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Speak Your Mind

*

Intrebare Anti-Spam: