13 December 2017

Top 10 sandwich-uri sănătoase



__________________________________________________________________________________

Indiferent că eşti la serviciu, la şcoală, la facultate sau pe drum, un sandwich te salvează întotdeauna. Important este să faci în aşa fel încât să variezi ingredientele folosite pentru a nu te plictisi, dar şi să foloseşti alimente sănătoase şi proaspete:

10. Cu ton şi maioneză

10

Unul dintre cele mai gustoase sandwch-uri este cel cu ton şi maioneză. Alege o chiflă crocantă cu seminţe, în care pui ton, zeamă de lămâie, o frunză de salată verde şi puţină maioneză, succesul va fi garantat.

9. Cu vită şi salată de sfeclă roşie

9

Sandwich-urile cu carne de vită şi salată de sfeclă roşie sunt foarte sănătoase şi gustoase, mai ales dacă muşchiul de vită este preparat în tigaie, suculent şi asezonat corespunzător.

8. Cu maioneză , curcan şi castravete

8

O altă reţetă simplă este cea cu ciabata cu măsline în care puneţi castravete tăiat foarte subţire, felii de piept de curcan făcut pe grill cu rozmarin şi ulei de măsline la care adăugaţi puţină maioneză.

 

7.Cu ridichi şi salam uscat

7

O reţetă extrem de simplă, dar gustoasă este cea cu salam uscat, ridichi şi salată verde. Adăugaţi un strop de ulei de măsline, sare şi piper pentru un gust intens.

6.Cu ouă fierte, rucola şi brânză cedar

6

Dacă nu vă este poftă de carne, atunci sandwich-ul cu ouă fierte tăiate felii, rucola şi brânză cedar care se potriveşte perfect cu celelalte ingrediente din interiorul chiflei crocante. Pentru un plus de savoare şi prospeţime adăugaţi o felie de roşie.

5.Cu bacon şi cheese

5

O reţetă clasică de sanwich este cea care conţine bacon crocant şi cheese.Pentru un gust mai fin, după ce  îl încălziţi puţin la cuptorul cu microunde, adăugaţi o lingură de maioneză cu lămâie.

4. Cu roşii, curcan şi salată verde

4

Sandwich-ul cu pastramă de curcan, roşii şi salată verde este unul dintre cele mai gustoase datorită ingredientelor sănătoase şi proaspete.

3.Cu somon afumat si lămâie

3

Unul dintre cele mai gustoase sandwich-uri este cel cu somon afumat şi zeamă de lămâie. Puteţi adăuga câteva bucăţi de coriandru proaspăt amestecat cu chili pentru a intensifica aroma.

2.Cu rucola şi piept de pui

1

Pe locul 2 în topul celor mai gustoase sandwich-uri se află cel cu rucola şi piept de pui. Pieptul de pui se taie în bucăţi şi se lasă măcar jumătate de oră într-un sos din iaurt după care se rumeneşte în tigaie.  La final, se aşază peste ciabatta împreună cu o mână de rucola stropită cu puţină zeamă de lămâie şi sare.

 

1.Cu piept de pui cu chili şi salata verde

1

O reţetă foarte simplă, rapidă, sănătoasă şi foarte gustoasă. În plus, îţi oferă o doză de energie pentru toată ziua. Pieptul de pui se taie felii subţiri, se stropeşte cu zeamă de lămâie şi ulei de măsline şi se pune pe grill-ul încins bine. Se taie un chili  în felii subţiri , se taie o chiflă , se adaugă puiul şi salata verde.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Comments

  1. nota zece pentru ele…sunt extrem de gustoase 😀