24 October 2017

Top 10 târguri de Crăciun



__________________________________________________________________________________

În fiecare an atmosfera sărbătorilor de iarnă ne cuprinde încă de la 1 decembrie. Comercianții profită, prețurile cresc, promoțiile ne iau ochii. În acest amalgam de economie de piață, tradiția și bunătățile potrivite Crăciunului rămân singura oază de liniște. Târgurile de Crăciun oferă produse tradiționale, idei de cadouri, spectacole și concerte, antren și voie bună. Organizatorii se laudă cu longevitatea târgurilor sau cu noutațile anului 2011. În toată țara, târgurile de Crăciun încep să capete amploare. Iată 10 sugestii, dintre cele mai bune:

 

10. Târgul Daruri de Crăciun – Arad

Târgul Daruri de Crăciun va avea loc între 14 și 18 decembrie 2011 la Expo Arad Internațional. Este un târg de bunuri generale, dar nu puteau lipsi colindele și surprizele pentru cei mici. (foto targuldecraciun.ro)

 

9. Crăciun Verde – Constanța

Constanța vă așteaptă pe 10 și 11 decembrie 2011 la un Crăciun Verde. Târgul cu produse eco și handmade se ține la Tomis Mall și vă invită să încercați produse verzi, să admirați o paradă de costume eco și să ascultați un concert de muzică folk. (foto: vinsieu.ro)

 

8. Târgul de Crăciun – Brașov

La Cetate în Brașov, Târgul de Crăciun are loc în perioada 16 – 18 decembrie 2011, sub patronajul primăriei municipiului Brașov. (foto: brasovcity.ro)

 

7. Săptămâna Crăciunului – Sighișoara

Între 19 și 23 decembrie 2011, Sighișoara răsună de colide. Primăria și Asociația Turistică Sighișoara organizează Săptămâna Crăciunului. Se amenajează Orășelul copiilor în Piața Cetății și se organizează spectacole în fiecare seara. Nu vor lipsi nici standurile cu produse tradiționale. (foto: targuldecraciun.ro)

 

6. Vine Moșul în Obor – București

În perioada 3 decembrie 2011 – 3 ianuarie 2012 în sectorul 2 al capitalei se organizează târgul de Crăciun “Vine Moșul în Obor”. Târgul va avea loc în Parcul Obor și va aduce împreună meșteri populari și colindători, spectacole și demonstrații culinare și, bineînțeles, nelipsitele produse destinate sărbătorilor de iarnă.(foto: jurnaldebucuresti.com)

 

5. Târgul produselor tradiționale de Crăciun – Piatra Neamț

Cei care încă nu și-au burdușit cămările cu bunătățile specifice Crăciunului o pot face între 22 și 25 decembrie 2011 în Piața Centrală din Piatra Neamț. Primăria orașului organizează și în acest an Târgul produselor tradiționale de Crăciun.(foto: targuldecraciun.ro)

 

4. Târgul de Crăciun – Timișoara

De câțiva ani, Timișoara se mândrește cu Târgul de Crăciun din Piața Operei. Anul acesta tema târgului este „Interzis la kitsch” și autoritățile promit că cele 100 de standuri aprobate sunt alese pe sprânceană. La Timișoara târgul a început de pe 1 decembrie.(foto: targuldecraciun.ro)

 

3. Târgul de Crăciun – Cluj

Pe 3 decembrie s-a deschis Târgul de Crăciun din Piața Unirii din Cluj. Pe lângă delicii culinare și cadouri, clujenii vor avea parte și de spectacole și concerte. Primăria promite o seară de folclor maramureșean și un concert de colinde susținut chiar de angajații primăriei pe 23 decembrie 2011, ultima zi a târgului. Până atunci, pe scenă vor urca Ducu Bertzi, Voltaj, Marcel Pavel și alții.(foto: stiridecluj.ro)

 

2. Târgul cadourilor de Crăciun – București

Sala Dalles își păstrează bunele obiceiuri și în acest an. Între 2 și 24 decembrie 2011, Târgul Cadourilor de Crăciun vă așteaptă cu decorațiuni de sărbatori, produse textile, dulciuri și cadouri. Cei mai norocoși dintre vizitatori vor primi cadouri surpriză. (foto: jurnaldebucuresti.com)

 

1. Târgul de Crăciun – Sibiu

Piața Mare din Sibiu este pentru al cincilea an consecutiv gazda Târgului de Crăciun. Între 26 noiembrie și 29 decembrie, sibienii și toți musafirii lor se vor bucura de cadouri, produse tradiționale, concerte și multe surprize pentru cei mici. Organizatorii s-au gândit la toate și au amenajat un mini parc de distracții, o „Făbricuță de cadouri” și au adus chiar și ponei. (foto: targuldecraciun.ro)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________

Comments

  1. Afirmatiile sunt bun simt si n-ar fi prea mult de comentat, cu mentioneaza ca la punctul 2 n-am înteles spre ce articol se face trimitere.