13 December 2017

Zece pentru statul Asăneştilor



__________________________________________________________________________________

Cine au fost Asăneştii? Este o întrebare cu care ar trebui să se confrunte elevii de clasa a XII-a, care urmează să susţină bacalaureatul la proba obligatorie Istorie. Elevilor nu li se prezintă întotdeauna la şcoală şi această etapă importantă din istoria românilor. Ei bine, Asăneştii au avut o valoare semnificativă pentru poporul român; statul, întemeiat de ei, fiind prima structură politică, întemeiată de români, posibilă datorită păturii sociale de români oşteni. Pentru o mai bună asimilare a perioadei dominate de Asăneşti, mi-am propus să împart această perioadă în 10 etape.

1.Contextul internaţional ce a favorizat întemeierea statului Asăneştilor:

Încorporată în 1018 în graniţele Imperiului Bizantin, Bulgaria reuşea, după aproape 2 secole de stăpănire străină, să-şi recapete dreptul la o viaţă statală proprie. Ea obţinea acest drept în urma unei mari răscoale, despre care vom vorbi ulterior. In secolele XI-XII, Imperiul Bizantin se confruntă cu crize politice, fiind lipsit de apărare, iar populaţiile migratoare atacă, astfel, graniţa. Se succed acum pecenegii, uzii, cumanii, atraşi de bogăţiile Imperiului Bizantin. Acesta este contextul în care apar în izvoare vlahii si vlahii balcanici, care îşi formează o pătură socială militară. Apărând graniţa dunăreană, slavii capătă un statut privilegiat: au autonomie. Sub stăpânirea bizantină, ei aveau propriul corp de oaste şi această autonomie militară s-a conservat.

2.Forţele participante:

Studiul izvoarelor istorice contemporane evenimentului subliniază faptul că, în crearea şi consolidarea noului stat, ce avea să devină pentru ceva timp principala forţă politică în Balcani, un rol însemnat l-a avut, atât populaţia românească din sudul Dunării(care i-a dat conducătorii până dincolo de mijlocul secolului XIII), cât şi populaţia românească din nordul Dunării, al cărei sprijin i-a sporit simţitor potenţialul militar şi politic. În fruntea răscoalei, dezlănţuită în 1185 şi care a durat până în 1187, au fost Petru şi Asan, pe care scriitorii Choniates, Robert de Clary, Geoffroi de Villehardouin îi arată ca români(„vlahi”).

3. Răscoala condusă de Petru şi Asan:

Răscoala condusă dePetru şi Asan a avut drept cauză acţiunile conducătorilor Imperiului Bizantin. Împăratul bizantin s-a decis să se căsătorească cu fiica regelui Ungariei, Bela al IV-lea; a jefuit slavii balcanici; a impus impozite mai mari, stârnind nemulţumiri vlahilor Petru şi Asan. Cerând revenirea la normal a impozitelor, au fost refuzaţi, iar în toamna lui 1285, au stârnit răscoala. Pentru a exalta sprijinul de luptă şi pentru a lărgi cadrul de masă al răscoalei, condiţie absolut necesară în asigurarea succesului acesteia, cei doi conducători au adunat o mulţime de locuitori în biserica Sf. Dimitrie din Târnavo, vestindu-le că voia lui Dumnezeu este ca ei să scuture jugul bizantin şi să-şi recucerească libertatea. În locul stăpânirii bizantine se forma un nou imperiu, în fruntea căruia vor fi Petru şi Asan. Petru a fost proclamat “împărat al vlachilor şi bulgarilor”. O primă confruntare a răsculaţilor cu oastea bizantină, condusă chiar de împăratul Isac Anghelos, s-a soldat cu un eşec al noilor conducători. Petru şi Asan au fost nevoiţi să se retragă la nordul Dunării la sciţi(cumani), stăpânitorii politici ai vremii în aceste părţi. Scriitorii bizantini şi apuseni relatează că Petru şi Asan au fost ajutaţi de aceşti cumani. În cele din urmă, în 1188, se încheie un armistiţiu, care recunoştea lui Petru şi Asan stăpânirea teritoriului dintre Balcani şi Dunăre. Erau necesare demersuri diplomatice care să impună noua creaţie statală în constelaţia politică a vremii. Petru şi Asan îi cereau împăratului Frederic I Barbarossa ca, în schimbul ajutorului militar împotriva necredincioşilor, să îi recunoască lui Petru titlul de împărat. Propunerea a fost respinsă de împăratul german, care l-a recunoscut doar rege asupra ţaratului vlaho-bulgar. În 1196 este ucis Asan, iar în anul următor, Petru împărtăşeşte aceeaşi soartă.

4.Politica internă întreprinsă de Ioniţă:

Ioniţă Asan este fratele mai mic al lui Petru, care fusese un timp ostatic la Constantinopol şi pe care Petru, înainte să moară, îl asociază la domnie. Lui Ioniţă îi revine misiunea de a menţine şi desăvârşi opera începută de fraţii săi. El extinde hotarele statului, supune puterii sale pe boierii ce manifestau tendinţe centrifugale, măreşte şi întăreşte oastea.

5.Politica externă dusă de Ioniţă:

Obţine din partea Papei Inocenţiu al III-lea şi a altor puteri europene recunoaşterea independenţei statului, iar pentru el titlul de rege. În vremea guvernării lui Ioniţă, se declanşează cea de-a IV-a cruciadă, care a făcut ca pe ruinele Bizanţului să ia naştere Imperiul Latin de Răsărit(1204-1261), având ca prim împărat pe Balduin de Flandra. O mare parte a Imperiului Bizantin intră, astfel, în sistemul politic şi religios al Europei occidentale. În 1205, sub zidurile Adrianopolului, oastea latinilor a fost învinsă de armata lui Ioniţă. Acesta dorea să înlăture definitiv Imperiul latin de răsărit. El obţine victorii în Tracia; duce corespondenţă diplomatică cu Papa Inocenţiu III, în care descendenţa romană a lui Ioniţă fusese des invocată de papă pentru a determina trecerea lui şi a celor conduşi de el la biserica romană. Papa a recunoscut, astfel, tradiţia militară şi politică a primului ţarat bulgar, Ioniţă, putându-şi legitima şi acţiunile întreprinse.

6.O perioadă de regres:

În vremea lui Borilă(1207-1218), nepot de soră şi urmaş în scaun al lui Ioniţă, statul Asăneştilor a cunoscut o perioadă de regres. Aceasta a fost pricinuită de creşterea tendinţelor individualiste ale marilor feudali, sprijiniţi de forţe politice din afară. În 1211 a avut loc la Vidin o conjuraţie a boierilor împotriva lui Borilă. Ca să o înfrângă, acesta a apelat la regele maghiar, care i-a trimis în ajutor pe comitele Ioachim de Sibiu, în fruntea unei oştiri, formată de saşi, români, secui şi pecenegi. În urma căsătoriei, în 1213, a fiicei sale, Maria, renumită pentru frumuseţea ei, cu împăratul Henric de Flandra, Borilă s-a putut bucura, în efortul său de a împiedica destrămarea statului, de sprijinul ginerului său. După moartea împăratului Henric, în 1216, poziţia lui Borilă a devenit precară. Ioan, fiul cel mai mare al lui Asan I, întors în ţară după mai mulţi ani de pribegie, revendica tronul părintesc. El a ocupat in 1218 capitala ţării, Târnavo, şi a preluat domnia. Încercând să fugă, Borilă a fost prins şi ucis.

7.Problemele unui mare imperiu:

În vremea lui Ioan Asan II(1218-1241), Imperiul Asăneştilor a ajuns la întinderea sa cea mai mare în Peninsula Balcanică şi la un înalt grad de dezvoltare. Ioan Asan a urmat politica dusă de Ioniţă, a încercat să împiedice fărâmiţarea feudală. În primii ani ai domniei, a întreţinut relaţii cordiale cu regatul maghiar, cu Imperiul latin de răsărit, precum şi cu papa. Ulterior, după 1228, relaţiile cu Imperiul Latin s-au înrăutăţit. Măsurile întreprinse de Asan, de întărire a ortodoxiei au produs îngrijorarea Papei, care îi cere regelui maghiar în 1236 să intervină în sprijinul Constantinopolului. Ioan Asan intră în alianţă cu Imperiul Latin şi în dorinţa de a ocupa pentru el tronul bizantin a căutat să-l câştige pe papă, propunându-i unirea celor 2 biserici. Cu toate acestea, în 1238, Bela al IV-lea se pregătea să întreprindă o expediţie împotriva lui Asan. Năvălirea tătarilor întrerupe, însă, ostilităţile faţă de Ioan Asan. El ţine legături strânse cu cumanii şi românii nord-dunăreni. Însă, sfârşitul lui Asan soseşte destul de curând, neputându-şi duce la bun sfârşit tot ceea ce şi-a propus.

8.Urmaşii:

După moartea lui Ioan Asan al II-lea , luptele între diferitele partide de boieri reîncep, determinând creşterea anarhiei şi slăbind statul. Urmaşul lui Asan II, fiul său minor Căliman I Asan(1241-1246) a fost ucis de o conjuraţie. Aceeaşi soartă a avut-o şi fratele său, Mihail Asan(1246-1256). Apoi, tronul a fost ocupat de Căliman al II-lea(1256-1257), care la puţin timp după urcarea pe tron a fost alungat şi ucis. Cu efemera domnie a acestuia, s-a stins dinastia românească a celui de-al doilea ţarat vlaho-bulgar care, ca stat, va continua cu greu să existe până la sfârşitul secolului XIV, când va fi desfiinţat de otomani.

9.Scopul  final al dinastiei Asăneştilor:

Ţelul dinastiei Asăneştilor era să se întemeieze o monarhie româno-bulgară, cu capitala la Constantinopol. Acest ţel nu a fost realizat. Insuficienţei pregătiri i s-a adăugat ostilitatea statelor vecine. Momentul Asăneştilor, solidarizând eforturile popoarelor bulgar şi român în lupta pentru libertate, împotriva asupririi străine, cimenta o tradiţie şi deschidea perspectiva unor multiple şi fructuoase relaţii între cele 2 popoare, dătătoare de speranţe într-un viitor de realizare plenară a propriei lor fiinţe naţionale.

10.Concluzii:

Prin urmare, este esenţial de reţinut faptul că acest ţarat vlaho-bulgar a reprezentat prima structură politică, condusă de români(Petru şi Asan), fiind întemeiat prin intermediul unei răscoale(1185), datorită asupririi bizantine. Acest ţarat a ajuns să deţină supremaţia în zonă datorită iscusinţei urmaşilor Asăneşti. A reprezentat o perioadă înfloritoare din istoria de început a statelor româneşti.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________