23 August 2017

Zece ultime cuvinte rostite de figuri istorice



__________________________________________________________________________________

 

Să fie clar: toți murim. Doar cauzele și circumstanțele variază. În fața iminentului sfârșit te poți găsi fie senin, fie total nepregătit, filosof sau bufon, suferind pierderea celor lumești sau eroic. Totul depinde de pasa în care te prinde și de inspirația de moment. Mai jos sunt 10 fraze de încheiere pe care le-au compus câțiva oameni faimoși în ultimele lor clipe petrecute printre noi.   

10. Voltaire (1694 – 1778)

Voltaire

Lui Voltaire îi revine una dintre cele mai aclamate declarații făcute pe patul de moarte. Ce-i drept, avusese timp să o cizeleze având în vedere că trecuseră câteva luni de la un episod anterior când credea că îi va suna ceasul. Filosoful francez avea la căpătâiul său un preot ce-și făcea datoria de a-l întreba dacă se leapădă de Satana. Cu mult fler, a răspuns că „Acum, dragul meu, nu e momentul să îmi fac dușmani”. O altă variantă, la fel de evazivă, ar fi „Pentru numele lui Dumnezeu, lasă-mă să mor în pace”.

 

9. Lady Astor (1879 – 1964)

Nancy Astor

Nancy Witcher Astor e recunoscută drept prima femeie membră a parlamentului britanic. De asemenea, pe lângă faptul că a militat pentru drepturile femeilor și ale copiilor, ea a rămas în memoria colectivă și pentru o serie de citate ce i-au fost atribuite… mai mult sau mai puțin corect din punct de vedere istoric, fiind genul de femeie cu un soi aparte de inteligență verbală. Unul dintre ele ar fi cel rostit pe patul de moarte. Lady Astor s-a trezit, deci, pentru câteva momente și, descoperind că întreaga familie se adunase în camera sa, a lansat întrebarea: „Jakie, sunt pe moarte sau e ziua mea?”. Din păcate, nu era ziua ei.

 

8. Pancho Villa (1878 – 1923)

Pancho-Villa

José Doroteo Arango Arámbula cunoscut mai bine ca Francisco Villa și poreclit Pancho a fost o figură istorică proeminentă în calitate de revoluționar mexican. Trecând cu vederea toți acei ani pe care i-a dedicat luptelor de gherilă, se pare că Villa n-a lăsat în urmă prea multe în cele câteva momente care i-ar fi precedat moartea.

Sfârșitul a venit la numai 3 ani după ce se retrăsese din activitate. Se întorcea din oraș însoțit doar de câteva gărzi personale când un grup de bărbați a întreprins un atac fulger asupra sa. Aceștia au tras 40 de focuri de armă, iar generalul a fost doborât înainte de-a apuca măcar să-și scoată pistolul. Un singur bodyguard a supraviețuit incidentului. E încă incert dacă Villa ar mai fi murit pe loc sau ar mai fi avut răgazul de a adăuga ceva, dar se zvonește că i-ar fi murmurat acestuia: „Nu lăsa să se termine așa. Spune-le că am zis ceva!”. Chiar și în ultima clipă, se pare că revoluționarul se temea mai mult de lipsa de inspirație decât de propria trecere în neființă, punând un preț enorm pe legenda ce-o lasă-n urmă.

 

7. J.M. Barrie (1860 – 1937)

James M. Barrie

Sir James Matthew Barrie, autorul lui „Peter Pan”, și-a făcut ieșirea spunând atât de simplu, dar parcă poetic în același timp: „Nu pot să dorm”.

 

6. Henrik Ibsen (1828 – 1906)

Ibsen

Dramaturgul norvegian Henrik Johan Ibsen a privit moartea în față și a abordat-o cu ironie. Acesta se găsea în propria-i casă, imobilizat la pat după o serie de atacuri de cord. Se spune că ar fi avut vizitatori care s-au interesat de starea sa cu o zi înainte de a se stinge din viață. Sora medicală în a cărui grijă se afla i-ar fi asigurat că pacientul dă semne că și-ar reveni, la care replica lui Ibsen a fost: „Din contră!”.

5. Maria Antoaneta (1755 – 1793)

Marie Antoinette

Maria Antoaneta și-a folosit ultimele cuvinte pentru a-și exprima regretul – nu atât pentru întorsătura gravă pe care o luaseră lucrurile, cât pentru un accident mărunt. „Iertați-mă, domnule, n-am făcut-o dinadins!”, i-a explicat ea călăului pe care-l călcase din greșeală pe picior în timp ce se îndrepta spre eșafod pentru a fi decapitată. Se înțelege că regina Franței n-a renunțat nicio clipă la bunele maniere.

4. Dylan Thomas (1914 – 1953)

Dylan Thomas

„Am băut 18 pahare de whisky. Cred că am stabilit un nou record!” a declarat apoteotic poetul, deși barmanul care l-a servit susținea că nu ar fi avut cum să consume mai mult de jumate din această glorioasă cantitate. S-au făcut enorm de multe speculații referitoare la cauza decesului, dar cert este că Dylan Thomas a murit împăcat cu sine.

 

3. Humphrey Bogart (1899 – 1957)

Humphrey Bogart

La vremea sa, starul de cinema era notoriu nu numai pentru prezența sa plină de șarm de pe marele ecran, cât și pentru pasiunea cu care golea diverse sticle. Se știe că cel mai greu lucru pentru cel care se află în fața morții este a se desprinde de lucrurile care i-au fost dragi de-a lungul vieții. Așadar, cu cea de pe urmă suflare și-a exprimat regretul amar: „N-ar fi trebuit niciodată să înlocuiesc whiskyul cu martini”.

Desigur, Bogart nu e nici pe departe singurul al cărui ultime gânduri să fi fost de natură alcoolică. John Maynard Keynes, faimos teoretician în ale economiei, a murit cu același dor: „Mi-aș fi dorit numai să fi băut mai multă șampanie”.

 

2. Ludwig van Beethoven (1770 – 1827)

Beethoven

Beethoven a murit în timpul unei furtuni dezlănțuite cu tunete și fulgere. De parcă asta n-ar fi fost suficient de dramatic, se pare că opinia publică a simțit nevoia să-i „editeze” ultimele clipe. Chiar dacă se aude că ar fi prea puțin probabil, cei mai mulți dintre noi au căzut de acord că marele compozitor ar fi rostit: „Prieteni, aplaudați, comedia s-a sfârșit!” înainte de căderea metaforică a cortinei. Aceasta ar fi o trimitere simbolică la formula de încheiere a unui spectacol de teatru al improvizației cunoscut în Italia drept commedia dell’arte.

În spiritul subpunctelor anterioare, se zvonește că Beethoven ar fi zis de fapt „Ce păcat, ce păcat – prea târziu!” ca reacție la vestea de a fi primit cadou 12 sticle de vin.

 

1. Oscar Wilde (1854 – 1900)

Oscar Wilde

„Eu și tapetul ăsta purtăm un duel până la moarte. Unul dintre noi trebuie să dispară”. Această ultimă ironie prin apel la simțul estetic i-ar fi aparținut marelui scriitor irlandez (desigur, există și alte variante posibile, dar îmi permit să fac abstracție de ele, neavând la fel de mult spirit). Din pricina meningitei, se afla pe patul de moarte într-un hotel parizian ale cărui decorațiuni interioare fuseseră atât de precar alese că nu-i dădeau pace artistului nici măcar în situația în care se confrunta cu probleme mult mai serioase. Din nefericire, tapetul a fost mai longeviv. Numai la 100 de ani după decesul său, cineva a găsit de cuviință să ia în considerare pontul și să schimbe nenorocirea aia de tapet care l-a dovedit pe Wilde.

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

__________________________________________________________________________________